O a treia doză de vaccin Pfizer are o eficiență de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale infecției cu COVID-19

  • 21 Octombrie 2021 18:05
O a treia doză de vaccin Pfizer are o eficiență de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale infecției cu COVID-19

O a treia doză de vaccin anti-COVID dezvoltat de alianța Pfizer/BioNTech are o eficiență de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, potrivit unui studiu realizat de cele două laboratoare și publicat joi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Studiul clinic de fază 3, realizat în rândul a "10.000 de persoane cu vârsta peste 16 ani", arată "o eficacitate relativă de 95,6%" și "un profil de siguranță favorabil", se arată într-un comunicat.

"Este vorba despre primele rezultate de eficacitate ale unui studiu randomizat pentru un rapel cu vaccinul anti-COVID-19", au spus cele două companii.

Acest studiu a fost realizat în timp ce "varianta Delta de coronavirus a fost principala tulpină" care a circulat în această perioadă.

"Aceste rezultate demonstrează încă o dată utilitatea dozelor de rapel (booster) în eforturile noastre de a proteja populația împotriva acestei boli", a declarat Albert Bourla, director general al Pfizer, citat în comunicat.

Vârsta medie a participanților la studiu a fost de aproximativ 53 de ani.

Aceste rezultate vor fi transmise autorităților de reglementare "cât mai curând posibil", au adăugat cele două companii.

Mai multe țări au autorizat deja administrarea unei doze de rapel împotriva COVID-19 pentru a crește imunitatea persoanelor vaccinate, care pare să scadă după câteva luni, potrivit unor studii. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău