NYT: Numai o persoană ruptă de realitate, adică Trump - ar putea să susțină că ancheta intervenției străine în alegerile americane este o „farsă” (Revista presei internaționale)
-
23 August 2018 09:20
Marile cotidiane ale lumii comentează pe larg ultimele evoluții din ancheta coordonată de procurorul special american Robert Mueller privind posibila intervenție a Rusiei în alegerile prezidențiale care l-au adus la conducerea Statelor Unite pe Donald Trump, cu doi ani în urmă.
"Paul Manafort, fostul șef al campaniei electorale a actualului președinte, a fost găsit vinovat de multiple infracțiuni de fraudă bancară și fiscală", relatează New York Times. În același timp, adaugă același ziar american, fostul avocat al liderului de la Casa Albă, Michael Cohen, a recunoscut că este vinovat că s-a înțeles cu Trump să plătească sume de bani unor femei și a influențat alegerile, iar aceste două evoluții "ar putea produce fisuri în rândul republicanilor de pe Capitol Hill". Concluzia cotidianului new-yorkez este că acum "numai o persoană cu totul ruptă de realitate - adică numai președintele Trump și cultul său - ar putea continua să susțină că această anchetă privind intervenția străină în alegerile americane, care a produs deja zeci de alte puneri sub acuzare și mai multe recunoașteri ale vinovăției, este o 'farsă' sau o 'înșelătorie' sau o 'vânătoare de vrăjitoare trucată'".
Un alt ziar din SUA, Washington Post ne lămurește că "președintele Trump a fost acuzat în mod credibil că și-a îndrumat unul din subordonați să comită o infracțiune federală". Iar "efectul presupusei lor conspirații împotriva legilor de finanțare a campaniei a fost fraudarea alegătorilor americani, care au fost împiedicați să afle informații potențial relevante înaintea zilei scrutinului din 2016", scrie cotidianul din capitala Statelor Unite, în editorialul său. O analiză publicată de același Washington Post este totuși de părere că dacă ar fi vorba de "oricine altcineva în afara președintelui", am putea înțelege că "se pregătește un proces penal". Nu se poate nega însă că "atât hotărârea în cazul Manafort cât și mărturisirea fostului său avocat l-au pus pe Donald Trump într-o poziție dificilă", constată Die Welt.
Iar The Telegraph precizează că "liniile directoare ale Departamentului american al Justiției arată că un președinte în timpul mandatului nu poate fi pus sub acuzare, deși Curtea Supremă a Statelor Unite nu s-a pronunțat niciodată asupra acestei chestiuni". Așa că între timp președintele SUA repetă că "nimic nu justifică până în prezent bănuielile de conspirație cu Rusia, pe care serviciile de informații americane o consideră responsabilă de piraterie informatică în scopul subminării șanselor adversarei democrate împotriva căreia a candidat Trump, Hillary Clinton", scrie Le Monde.
Același ziar parizian informează și despre noile dezvăluiri făcute de Facebook privind alte "campanii de dezinformare", îndrumate din Rusia și Iran și având drept țintă America latină, Statele Unite și Orientul Mijlociu. Actualul anunț "survine la mai puțin de o lună de când rețeaua de socializare a șters 32 de pagini și conturi care încercau să influențeze alegerile americane de la mijlocul mandatului prezidențial", amintește The Guardian, cu mențiunea că "Facebook nu a putut atribui concludent campania Rusiei, dar a afirmat că aceste conturi "prezintă o 'activitate similară' și conexiuni cu alte conturi asociate cu Agenția de cercetare a internetului care are legături cu Kremlinul".
Nu este deci surprinzător că administrația americană a impus noi sancțiuni Rusiei, escaladând presiunile diplomatice asupra Moscovei", după cum informează EUobserver.