Numărul turiștilor străini care au sosit în România în 2023 a crescut cu 26,5% față de anul precedent

  • 07 Februarie 18:06

Ministrul Turismului, Ștefan Radu Oprea, anunță, marți seară ”vești bune din turism”, respectiv faptul că numărul turiștilor străini care au venit în România a crescut în anul care a trecut față de precedentul. Minsitrul anunță că vor continua campaniile de promovare a României în diferite țări, scrie G4Media.

”Numărul turiștilor străini, care au sosit în România în 2023, a crescut cu 26,5% față de anul precedent. Conform INS, peste 13,65 milioane de turiști au sosit în structurile de primire, fiind înregistrată o creștere de 10,5% față de anul 2022. Mai mult, numărul de înnoptări a ajuns, în 2023, la 29,17 milioane, cu 9,8% mai mult față de anul precedent. Durata medie a șederii, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini, a fost de 2,1 zile”, a scris, marți seară, pe Facebook, Ștefan Radu Oprea.

Ministrul a precizat că în topul primelor trei țări care au trimis turiști în România sunt Germania: 218.300 sosiri, Italia: 186.700 sosiri și Israel: 150.500 sosiri.

Ministrul prezintă și top 3 destinații preferate din România, în funcție de numărul de sosiri:

• București: 1,83 milioane sosiri;

• Constanța: 1,57 milioane sosiri;

• Brașov: 1,51 milioane sosiri.

”Totodată, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 30,7%, în creștere cu 1,3 puncte procentuale față de anul precedent. Vom continua campaniile de promovare a României ca destinație turistică”, a mai transmis ministrul.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău