Numărul polițiștilor, în unele instanțe, s-ar putea majora. Ce s-a discutat la Consiliul Superior al Magistraturii
-
19 Decembrie 2017 15:04
Numărul polițiștilor din unele instanțe ar putea fi majorat. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a examinat mai multe demersuri venite de la președinți de instanțe. Mai exact, asemenea solicitări a înaintat președintele Judecătoriei Ungheni, președintele Judecătoriei Comrat și președintele Curții de Apel Comrat.
Președintele Judecătoriei Comrat a solicitat majorarea numărului personalului poliției judiciare cu 12 unități, iar președintele Curții de Apel Comrat – cu două unități, scrie BizLaw.
În cazul președintelui Judecătoriei Ungheni, nu s-a specificat numărul. În urma examinării solicitărilor, CSM a decis ca să trimită un demers către Ministerul Afacerilor Interne, pentru a examina situația și a revizui numărul polițiștilor delegați în instanțe.
Potrivit Legii cu privire la poliției, angajații poliției trebuie să asigure securitatea judecătorilor și a participanților la proces în instanțele judecătorești, iar în caz de necesitate, și în afara lor, în condițiile legii. La fel, poliția judecătorească trebuie să execute indicațiile președintelui ședinței de judecată privind aplicarea față de inculpat și de alte persoane a măsurilor procesuale de constrâgere prevăzute de lege. Poliția judecătorească asigură paza localurilor instanțelor judecătorești și asigură ordinea publică în sediul instanțelor. La fel, aceștia trebuie să asigure aducerea în instanța judecătorească a persoanelor care se eschivează să se prezinte.