Numărul persoanelor afectate de demență va crește cu 40% și va ajunge la 78 de milioane până în 2030 (OMS)

  • 02 Septembrie 2021 15:20
Numărul persoanelor afectate de demență va crește cu 40% și va ajunge la 78 de milioane până în 2030 (OMS)

Peste 55 de milioane de persoane din lumea întreagă sunt afectate în prezent de demență, o maladie neurodegenerativă care provoacă pierderea memoriei și generează costuri globale de 1,3 trilioane de dolari pe an pentru sistemele de sănătate, a anunțat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează Reuters, citat de Agerpres.

Această boală, care avansează progresiv, poate fi cauzată de un accident vascular cerebral, leziuni la nivelul creierului și maladia Alzheimer. Odată cu îmbătrânirea populației generale, numărul estimat al persoanelor afectate de demență va crește la 78 de milioane până în anul 2030 și la 139 de milioane până în anul 2050, a anunțat OMS într-un raport.

Doar o țară din patru are implementată o politică națională pentru sprijinirea pacienților cu demență și a familiilor lor, precizează autorii raportului, care îndeamnă guvernele lumii să acționeze pentru a face față acestei provocări medicale.

"Demența îi privează pe milioane de oameni de amintirile, de independența și de demnitatea lor, dar ne răpește totodată și nouă, celorlalți, oamenii pe care îi cunoaștem și îi iubim", a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

Ministerele Sănătății din statele membre ale OMS au aprobat în 2015 un plan global de acțiune, inclusiv pentru diagnosticare timpurie și îngrijiri medicale, dar sunt pe cale să nu își atingă obiectivele trasate până în 2025.

"Demența este cu adevărat un motiv de îngrijorare pentru sănătatea publică la nivel global, nu doar în țările cu venituri mari. De fapt, peste 60% din persoanele cu demență trăiesc în țări cu venituri mici și mijlocii", a declarat Katrin Seeher, expert în departamentul de sănătate mintală din cadrul OMS, într-o conferință de presă.

Medicația, produsele de igienă și ajustările casnice pentru pacienții cu demență sunt mai accesibile în țările bogate, care oferă un nivel mai mare de decontări medicale decât țările sărace, precizează același raport.

Demența afectează memoria, orientarea, capacitatea de învățare, limbajul, judecata și abilitatea de a efectua activități zilnice.

Katrin Seeger a precizat că demența poate să afecteze și persoane cu vârste sub 65 de ani, întrucât așa-numita "demență cu debut precoce" a ajuns să reprezinte aproximativ 10% din totalul cazurilor de demență raportate la nivel mondial.

Însă dezvoltarea demenței nu este inevitabilă și anumiți factori de risc pot fi reduși, prin ținerea sub control a hipertensiunii, diabetului, dietei, depresiei, consumului de alcool și de tutun, au declarat reprezentanții OMS.

"Acestea sunt lucrurile pe care putem să le facem pentru a menține sănătatea creierului nostru și pentru a limita declinul cognitiv și riscul de demență. Aceste lucruri pot fi începute la o vârstă mai mică", a declarat un alt expert al OMS, Tarun Dua.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
19,24
Câțiva nori
Umiditate:55 %
Vint:5,14 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău