Numărul infecțiilor respiratorii acute au crescut cu 7% în municipiul Chișinău
-
27 Noiembrie 2017 16:14
Numărul infecțiilor respiratorii acute au crescut în ultima săptămână cu 7% în municipiul Chișinău, peste 2300 de persoane fiind bolnave în prezent. Cei mai afectați sunt copiii. Potrivit specialiștilor, deocamdată, situația epidemiologică se află la parametri normali pentru această perioadă.
În municipiul Chișinău au fost înregistrate, de la începutul sezonului, peste 1650 de cazuri de infecții respiratorii acute la minori.
„Cel mai des, copii până la șase ani fac viroze și tot ei sunt cei care solicită spitalizarea. O bună parte dintre ei sunt internați la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii. Nu este o situație epidemiologică avansată. Totodată, au fost efectuate 99% dintre vaccinurile repartizate municipalității persoanelor care fac parte din grupurile de risc”, a declarat șeful Direcției Sănătate, Mihai Moldovanu.
Deoarece copiii sunt cei mai expuși riscului de a face viroze, medicii vin cu mai multe recomandări către părinți: în primul rând, să le ofere o alimentație sănătoasă și să aibă grijă de igienă. Dacă totuși copilul a făcut viroză, maturii sunt îndemnați să monitorizeze atent evoluția bolii, pentru a nu surveni complicații, spune medicul pediatru Svetlana Turcu, conferențiar universitar.
„În primul rând părinții ar trebui să înțeleagă că micuții ar trebui să facă viroze pentru că doar în acest mod ar trebui să-și dezvolte imunitate. Dacă face viroză, copilașul nu trebuie ținut acasă 2-3 zile, apoi să-l ducem iarăși la grădiniță sau în contact cu alți, pentru că fundal de plămâni neînsănătoșiți viroza a doua va veni mult mai grav. Părintele trebuie să știe când se adreseze la medic: dacă nu scade febra, dacă face convulsii, dacă este letargic. Dacă face o viroză simplă, fără aceste semne de pericol, este binevenit ca micuțul să fie izolat acasă cu tratament simptomatic, multe lichide și alimentație sănătoasă”.
Dacă în 2-3 zile starea de sănătate a minorului nu se îmbunătățește, părinții trebuie să se adreseze la medic. În cazul copiilor cu vârsta de până la 1 an, medicii pediatri subliniază importanța vaccinărilor recomandate conform calendarului.