Numărul de cazuri COVID-19 crește în Sydney, iar poliția împiedică un protest împotriva carantinei

  • 31 Iulie 2021 11:38
Numărul de cazuri COVID-19 crește în Sydney, iar poliția împiedică un protest împotriva carantinei

Numărul cazurilor noi de coronavirus continuă să crească în Sydney, iar poliția a încercuit centrul orașului, pentru a împiedica desfășurarea unui protest împotriva carantinei, scrie Rador.

Sâmbătă au fost declarate 210 cazuri noi de COVID-19, transmise local, în Sydney și în împrejurimi, care sunt deja în carantină de câteva săptămâni, pe fondul luptei cu tulpina Delta a coronavirusului. Carantina, care este programată să dureze până cel puțin la finalul lunii august, a generat demonstrații violente săptămâna trecută, protestatarii promițând să revină pe străzi sâmbătă. Poliția a închis însă gările, a interzis taxiurilor să ducă cetățenii în centrul orașului și a detașat 1.000 de polițiști pentru a crea puncte de control și a dispersa eventualele grupuri.

Presa australiană a transmis că organizatorii protestului și-au îndemnat adepții sâmbătă să evite să se strângă și să se regrupeze la o dată ulteioară. Potrivit unui sondaj efectuat în luna iulie de Utting Research, doar 7% dintre cetățeni susțin demonstrațiile. Respectarea regulilor de sănătate publică a fost unul dintre cele mai importante motive din spatele gestionării cu succes a pandemiei în Australia.

În ciuda creșterii numărului de cazuri, majoritatea cu tulpina Delta, Australia a reușit să păstreze epidemia sub control, în mare parte, înregistrând doar 34.000 de cazuri și 924 de decese. Campania de vaccinare decurge lent, guvernul indicând vineri că vor trece luni de zile înainte ca Australia să își redeschidă granițele. În Sydney, 198 de persoane sunt spitalizate, dintre care 53 la terapie intensivă și 27 necesită ventilație artificială, a declarat ministrul sănătății din New South Wales, Brad Hazzard. De asemenea, a fost raportat un deces, făcând astfel ca numărul deceselor asociate COVID-19 să ajungă la 14.

Anumite zone din statul învecinat Queensland au intrat sâmbătă în carantină pentru trei zile, după ce statul a înregistrat un record de șase cazuri cu tulpina Delta a coronavirusului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
11,24
Cer senin
Umiditate:71 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău