Numărul cazurilor de viroze și infecții respiratorii a crescut cu 25%
-
09 Ianuarie 2015 09:41
Numărul cazurilor de viroze și infecții respiratorii a crescut în prima săptămână a acestui an cu 25 la sută, în municipiul Chișinău. Jumătate dintre bolnavi sunt copii cu vârsta de până la șase ani.
Astfel, în această perioadă în capitală au fost înregistrate 1213 cazuri de îmbolnăvire, cu 305 mai multe decât acum două săptămâni. Aproape 700 de pacienți sunt copii de vârstă preșcolară. 35 de bolnavi au fost internați, dintre care 25 sunt minori.
În total, în țară, în prima săptămână a acestui an, au fost înregistrate 3898 de cazuri de viroze și infecții respiratorii.