Șeful de cabinet al ministrului energiei: „Gaz și energie vor fi. Suntem gata de orice scenariu”

  • 29 Noiembrie 17:41
Șeful de cabinet al ministrului energiei: „Gaz și energie vor fi. Suntem gata de orice scenariu”

Șeful de cabinet al ministrului energiei, Alexandru Morcov, susține că ministerul are prevăzute și pregătite toate scenariile legate de securitatea energetică a țării. Potrivit lui Morcov, vor fi și gaze naturale, și energie electrică, însă prețurile acestor resurse depinde de scenariul care se va produce. În cazul unor costuri mai mari, Guvernul va interveni cu majorarea compensațiilor la energie pentru populație. Declarațiile au fost făcute la dezbaterea publică „Sistemul energetic al Republicii Moldova, între economie și politică. Criza energetică, ca factor de conflict social și scenarii de soluționare a acesteia”, organizată de Agenția de presă IPN.

În ceea ce privește livrările de gaze, în cazul în care din 1 ianuarie nu va mai fi permis tranzitul prin Ucraina, Alexandru Morcov spune că alternative sunt, inclusiv există posibilitatea tehnică de a furniza gaz malului stâng. Demnitarul dă asigurări că Ministerul Energiei este pregătit pentru orice scenariu – există cifre, care au fost prezentate și premierului și altor actori implicați în procesul decizional. Or regiunea transnistreană nu este doar despre energetică, existând mai multe lucruri legate între ele. Totodată, menționează Alexandru Morcov, doar din bugetul de stat și fără implicarea partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, este greu de imaginat cum s-ar putea face față situației de criză.

Șeful de cabinet al ministrului energiei a declarat că Federația Rusă a utilizat mereu în calitate de instrument de presiune livrările de gaze în stânga Nistrului, inclusiv pentru a crea destabilizări economice pe malul drept, ținând cont de faptul că anul 2025 este un an electoral. În opinia lui Alexandru Morcov, există scopul de destabilizare economică, pentru a crea impresia că fără gazul rusesc, în Republica Moldova, nimic nu se poate dezvolta.

Șeful de cabinet susține că ceea ce trebuie să înțeleagă consumatorii este că nu există gaze naturale gratuite sau ieftine.

Revenind la livrările de gaze pentru malul stâng, funcționarul a remarcat importanța de a înțelege modul cum se formează bugetul regiunii transnistrene. Or jumătate reprezintă banii pe care îi primesc pentru energia electrică, pe care o produc din gaz gratuit pe care îl au din Rusia. Potrivit lui Alexandru Morcov, cetățenii din stânga Nistrului trebuie să înțeleagă că, dacă acest gaz gratuit nu va fi furnizat, pentru el va trebui de plătit.

Șeful de cabinet a precizat că va fi greu sau chiar imposibil de menținut o politică tarifară ca cea de acum, iată de ce va fi necesară susținerea financiară a unei componente tarifare, pentru ca populația de pe malul stâng, - care tot sunt cetățeni ai Republicii Moldova, - să nu se pomenească într-o situație complicată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Wed
1
Thu
1
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău