Numărul cazurilor de COVID-19 a depășit 500 de milioane la nivel global (bilanț Reuters)

  • 14 Aprilie 2022 18:16
Numărul cazurilor de COVID-19 a depășit 500 de milioane la nivel global (bilanț Reuters)

Numărul cazurile de COVID-19 la nivel global a depășit joi 500 de milioane, potrivit unui bilanț alcătuit de Reuters, în contextul în care subvarianta BA.2 a Omicron, cu un grad ridicat de contagiozitate, a dus la o nouă creștere a infectărilor în multe țări din Europa și Asia.

Transmiterea accelerată a BA.2 este considerată cauza recrudescenței recente a pandemiei în China, precum și a numărului record de infecții din Europa. A fost denumită ''varianta silențioasă'' întrucât este puțin mai dificil de depistat decât alte variante, notează Agerpres.

Coreea de Sud înregistrează cel mai mare număr zilnic mediu de cazuri noi, raportând peste 182.000 de noi infectări zilnic, ceea ce reprezintă unul din fiecare patru infectări la nivel global, potrivit unei analize Reuters.

Numărul cazurilor noi este în creștere în 20 din peste 240 de țări și teritorii monitorizare, inclusiv Taiwan, Thailanda și Bhutan.

Shanghai se confruntă cu cel mai grav focar de COVID-19 de când virusul a apărut pentru prima dată în Wuhan, la sfârșitul anului 2019, raportând aproape 25.000 de noi cazuri locale, deși politica de carantină a orașului este criticată pentru separarea copiilor de părinți și amestecarea cazurilor asimptomatice cu cele care prezintă simptome.

''Prevenirea și controlul epidemiei din Shanghai se află în stadiul cel mai dificil și mai critic'', a declarat Wu Qianyu, un oficial din cadrul comisiei sanitare municipale, în cadrul unei conferințe de presă.

Europa, Statele Unite, afectate în continuare

Unele țări europene se confruntă în prezent cu o creștere ușoară în ceea ce privește numărul de cazuri sau chiar cu o scădere, dar în regiune au fost raportate în continuare peste un milion de cazuri la fiecare două zile, potrivit bilanțului alcătuit de Reuters.

În Germania, media pe șapte zile a numărului de noi infectări a scăzut și este în prezent la 59% față de vârful precedent de la finalul lunii martie. Numărul cazurilor noi este de asemenea în scădere în Regatul Unit și Italia, în timp ce în Franța se menține constant.

Per ansamblu, cazurile de COVID-19 în Statele Unite s-au redus accentuat după ce au atins niveluri record în ianuarie, dar resurgența infectărilor în regiuni din Asia și Europa a stârnit temeri că un alt val ar putea urma în Statele Unite.

Agenția națională de sănătate publică din Statele Unite a afirmat luni că subvarianta BA.2 a Omicron este, potrivit estimărilor, responsabilă pentru aproape trei din fiecare patru variante de coronavirus de pe teritoriul țării.

Varianta BA.2 reprezintă în prezent circa 86% din toate cazurile secvențiate la nivel global, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Se știe că aceasta este mai transmisibilă decât subvariantele BA.1 și BA.1.1 ale Omicron. Cu toate acestea, datele disponibile până în prezent, sugerează că BA.2 nu are o probabilitate mai mare de a cauza forme severe de boală.

Oamenii de știință subliniază în continuare faptul că vaccinurile sunt critice pentru a evita devastarea pe care o poate cauza virusul.

Circa 64,8% din populația lumii a primit cel puțin o doză dintr-un vaccin anti-COVID-19, deși doar 14,8% dintre rezidenții țărilor cu venituri mici au primit cel puțin o doză, potrivit Our World in Data.

Deși numărul cazurilor a crescut recent în Europa și Asia, Statele Unite înregistrează în continuare cel mai ridicat bilanț de infectări cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei, cu 80,41 de milioane, urmate de India cu 43,04 milioane și Brazilia, cu 30,14 milioane.

Din 2020, circa 37% dintre cazurile globale s-au înregistrat în Europa, 21% în Asia și 17% în America de Nord.

Circa 6,5 milioane de persoane au decedat din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei. Statele Unite au raportat cel mai mare număr de decese, urmate de Rusia, Brazilia și India.

Rusia a depășit Brazilia și se află pe locul al doilea la numărul de decese asociate COVID-19, au arătat joi datele provenite de la instituțiile statistice din Rusia și calculele făcute de Reuters.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:1,54 m/s
Sat
7
Sun
7
Mon
6
Tue
4
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău