Nu le vor permite alegătorilor din stânga Nistrului să intre în localitățile lor. Avertismentul primit de CEC despre intențiile unor asociații de persoane (ZdG)

  • 28 Octombrie 2020 10:43
Nu le vor permite alegătorilor din stânga Nistrului să intre în localitățile lor. Avertismentul primit de CEC despre intențiile unor asociații de persoane (ZdG)

Comisia Electorală Centrală (CEC) a fost informată că, la scrutinul prezidențial de duminică, unele asociații de persoane intenționează să opună rezistență intrării pe teritoriul constituțional al Republicii Moldova al cetățenilor din stânga Nistrului. Avertismentul a venit chiar din partea asociaților, spune președintele Comisiei, Dorin Cimil, în interviul acordat pentru Ziarul de Gardă.

„Avem atenționări depuse la CEC din partea unor asociații de persoane care ne atenționează că vor opune rezistență intrării pe teritoriul constituțional al Republicii Moldova al cetățenilor din stânga Nistrului. Vom duce discuții cu aceste persoane și vom explica faptul că fiecare cetățean are dreptul să își exprime votul, iar noi, ca reprezentant al statului, trebuie să creăm cele mai bune condiții în acest sens”, ne-a spus președintele CEC.

Cât privește rezolvarea litigiilor privind refuzul unor consilii locale de a deschide secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului, oficialul spune că unele cazuri au fost rezolvate în instanța de judecată.

Citiți continuarea pe ZdG.MD

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:26 %
Vint:12,86 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău