Noul șef al Delegației UE la Chișinău: Parteneriatul Republicii Moldova cu UE trece într-o fază nouă

  • 16 Septembrie 2017 09:59
Noul șef al Delegației UE la Chișinău: Parteneriatul Republicii Moldova cu UE trece într-o fază nouă

Parteneriatul Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trece într-o fază nouă, cu o agendă de asociere mai detaliată, fapt ce oferă șanse noi pentru a promova cooperarea și a susține procesul de reformă. Declarația a fost făcută de către noul șef al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Pavel Filip.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, Peter Michalko și-a declarat susținerea pentru aspirațiile Moldovei în tendința de a merge mai departe spre progres și dezvoltare, urmând vectorul european.

Pavel Filip i-a urat succes noului ambasador al Uniunii Europene în Moldova, asigurându-l că Guvernul pledează pentru o colaborare eficientă în continuare. „Sunt sigur că mandatul Dumneavoastră în Moldova va fi unul cu rezultate frumoase”, a spus Pavel Filip. „Suntem o echipă care poate schimba lucrurile în Republica Moldova, dincolo de conjunctura în care ne aflăm. Încercăm să mișcăm lucrurile în complexitate și mizăm pe o atitudine obiectivă din partea partenerilor noștri externi”, a mai spus șeful cabinetului de miniștri.

Oficialii au făcut și un schimb de opinii privind pregătirile pentru Summitul Parteneriatului Estic (PaE), care se va desfășura în luna noiembrie la Bruxelles. Pavel Filip a anunțat că va participa la această reuniune și a reiterat că PaE este o platformă pe care Moldova mizează foarte mult în continuare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău