Noul acord vamal de îmbunătățire a fluxurilor comerciale între UE și R. Moldova intră în vigoare la 1 noiembrie

  • 28 Octombrie 2022 15:30
Noul acord vamal de îmbunătățire a fluxurilor comerciale între UE și R. Moldova intră în vigoare la 1 noiembrie

Un nou acord între UE și Republica Moldova va intra în vigoare la 1 noiembrie 2022, îmbunătățind facilitarea comerțului pentru întreprinderi, informează Comisia Europeană.

Noile prevederi înseamnă că atât UE, cât și Republica Moldova își vor recunoaște reciproc programele operatorilor economici autorizați (AEO), reunind comercianții care îndeplinesc anumite criterii și care pot beneficia, prin urmare, de regimuri vamale simplificate, arată comunicatul Comisiei Europene. 

Începând cu 1 noiembrie, atât UE, cât și Moldova vor oferi reciproc beneficii pentru operatorii economici autorizați ai celeilalte părți, cum ar fi reducerea controalelor vamale și un tratament prioritar la vămuire.

„Acordul reprezintă un pas important în relațiile comerciale dintre UE și Republica Moldova. Acesta va stimula în continuare oportunitățile comerciale și va contribui la fluidizarea fluxului de mărfuri între cele două părți, fără a compromite standardele înalte de securitate. Într-un moment în care întreprinderile au nevoie de tot sprijinul pe care îl pot obține pentru a depăși criza actuală cauzată de războiul din Ucraina, acordul va face comerțul mai ușor și mai puțin costisitor pentru mulți comercianți din UE și din Republica Moldova”, se arată în comunicat.

Relația dintre UE și Republica Moldova este ghidată de Acordul de Asociere, care include o Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). UE cooperează cu Moldova în cadrul politicii europene de vecinătate și al dimensiunii sale regionale estice, Parteneriatul Estic, cu obiectivul principal de a apropia Moldova de UE. UE este cel mai mare partener comercial al Moldovei, reprezentând 52,2% din totalul schimburilor comerciale ale acesteia. Exporturile UE către Moldova s-au ridicat la 3,8 miliarde de euro în 2021.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:89 %
Vint:2,06 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău