Noua Zeelandă își redeschide frontierele în 2022 persoanelor vaccinate din țări cu risc scăzut

  • 12 August 2021 10:15
Noua Zeelandă își redeschide frontierele în 2022 persoanelor vaccinate din țări cu risc scăzut

Guvernul Noii Zeelande a anunțat joi că prevede să permită intrarea fără obligativitatea carantinei călătorilor vaccinați din țările cu risc scăzut la începutul anului 2022 ca parte a unei redeschideri graduale a frontierelor sale, relatează EFE, citat de AGERPRES.

Noua Zeelandă, care și-a închis frontierele internaționale în martie 2020 în contextul pandemiei de COVID-19, informează că va începe să ridice restricțiile de intrare în țară din primul trimestru al anului viitor.

Redeschiderea se bazează pe un model individualizat ce plasează sosirea călătorilor din străinătate în trei categorii de risc: scăzut, mediu și înalt care merge de la intarea liberă la obligativitatea unei carantine de 14 zile în centre abilitate de guvern, precum luarea în considerare a statutului de vaccinare.

„Categoria de risc scăzut va permite scutirea de carantină a călătorilor vaccinați care s-au deplasat în țări cu risc scăzut", notează într-un comunicat premierul țării, Jacinda Ardern, lăudată pe plan internațional pentru strategia sa de luptă împotriva COVID-19.

Totuși, cei care vin din țări cu risc mediu sau înalt trebuie să stea în carantină timp de 14 zile, deși autoritățile au în vedere să permită unor persoane infectate să-și petreacă perioada de izolare în propriile locuințe.

Noua Zeelandă, ale cărei rate de vaccinare sunt relativ scăzute comparativ cu alte țări dezvoltate, încearcă să accelereze campania prin vaccinarea din septembrie a întregii populații cu vârsta peste 16 ani cu serul produs de Pfizer.

Țara cu mai puțin de 5 milioane de locuitori, care a raportat de la începerea pandemiei mai puțin de 3.000 de cazuri și 26 de decese, are înregistrate în prezent 43 de cazuri active de COVID-19.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,03 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău