Noua Zeelandă | Clopotul păcii mondiale din Christchurch a bătut de 51 de ori, în memoria victimelor atacurilor din 2019

  • 15 Martie 2021 11:07
Noua Zeelandă | Clopotul păcii mondiale din Christchurch a bătut de 51 de ori, în memoria victimelor atacurilor din 2019

Clopotul Păcii mondiale din Christchurch a bătut luni de 51 de ori, în memoria victimelor atacurilor de acum doi ani de la două moschei din orașul neozeelandez, soldate cu 51 de morți, relatează dpa.

Clopotul inaugurat în 2006, situat în grădina botanică a orașului, a fost tras într-o scurtă ceremonie organizată luni după-amiaza, iar la cele două moschei unde au avut loc atacurile armate din 2019, Al Noor și Linwood, s-au desfășurat rugăciuni în cadru privat.

O festivitate națională de comemorare a avut loc sâmbătă.

În ziua împlinirii a doi ani de la masacru, președintele american Joe Biden a transmis un mesaj în care a asigurat că SUA condamnă, la unison cu Noua Zeelandă, toate formele de terorism, indiferent de ideologie.

"Gândurile și rugăciunile noastre rămân alături de victime și familiile lor. Ca societate democratică, respingem orice încercare a unor indivizi sau grupuri de a instiga la intoleranță și ură", a spus Biden într-un comunicat.

Liderul de la Casa Albă a menționat că lupta împotriva "extremismului cu motivație rasială sau etnică", inclusiv a ideologiei "supremației albe", reprezintă o prioritate pentru președinția sa.

Washingtonul "se angajează să coopereze cu parteneri internaționali pentru a împiedica terorismului sub toate formele sale", a subliniat Biden în comunicatul său, adăugând că SUA "încurajează companiile de tehnologie să aplice condiții și standarde ferme pentru a-i opri pe teroriști să le utilizeze platformele ca mijloc de incitare la violență".

Cei uciși în atacurile de la 15 martie de la Christchurch au fost omagiați într-un eveniment desfășurat sâmbătă la care portretele lor au fost proiectate pe un ecran în timp ce membri ai familiilor îndoliate le citeau numele.

La evenimentul difuzat live online au luat parte între alții membri ai comunității musulmane locale, ai guvernului, dar și ai tribului indigen local Ngai Tuahuriri.

Anul trecut, comemorarea la nivel național a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.

Autorul masacrului, australianul Brenton Tarrant (30 de ani), adept al supremației albilor, a fost condamnat în august anul trecut la închisoare pe viață, pedeapsa maximă în Noua Zeelandă.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău