Nouă state membre UE cer stabilirea unei date pentru interzicerea vânzărilor de autoturisme pe benzină și motorină

  • 10 Martie 2021 19:23
Nouă state membre UE cer stabilirea unei date pentru interzicerea vânzărilor de autoturisme pe benzină și motorină

Comisia Europeană (CE) ar trebui să stabilească o dată pentru interzicerea vânzărilor mașinilor echipate cu motoare diesel sau pe benzină în blocul comunitar, în vederea alinierii sectorului transporturilor la obiectivele climatice, au cerut miercuri nouă state membre UE, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Conduse de Danemarca și Olanda, țările au trimis CE o scrisoare cerând politici ambițioase la nivelul UE pentru a limita emisiile de gaze din sectorul transporturilor. Printre aceste politici se află stabilirea unei date pentru interzicerea vânzărilor de mașini și camionete noi echipate cu motoare diesel sau pe benzină. Obiectivul președintelui Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, este crearea unei Europe neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050.

"Trebuie să accelerăm tranziția verde a transportului rutier, iar legislatorii trebui să trimită semnale clare producătorilor auto și consumatorilor din UE", a afirmat ministrul danez al Mediului, Dan Jorgensen.

Alte state care s-au alăturat inițiativei sunt Austria, Belgia, Grecia, Irlanda, Lituania, Luxemburg și Malta.

Comisia Europeană va propune în iunie standarde mai dure privind emisiile de dioxid de carbon ale noilor mașini în Europa, pentru îndeplinirea obiectivelor climatice.

Actualele standarde privind emisiile de dioxid de carbon "trebuie întărite semnificativ" și UE trebuie de asemenea să extindă stațiile de încărcare pentru vehiculele electrice. Legislația UE trebuie amendată pentru a permite statelor să ia măsuri la nivel național privind interzicerea vânzărilor mașinilor echipate cu motoare diesel sau pe benzină, susțin cele nouă țări.

Vânzările de automobile electrice și hibride în Uniunea Europeană s-au triplat anul trecut, depășind pragul de un milion de unități, fiind responsabile pentru mai mult de 10% din numărul total de vehicule vândute, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Pe lângă faptul că trebuie să îndeplinească noile ținte stricte privind emisiile de carbon introduse în UE, producătorii auto au beneficiat și de subvențiile guvernamentale pentru vehiculele electrice, subvenții care au fost incluse în programele naționale de revenire din pandemie, în special în Franța și Germania. În consecință, în 2020, vânzările de vehicule complet electrice s-au dublat până la 538.772 unități, de la 247.854 unități în 2019.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:5,66 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău