Nouă companii gestionate de femei au primit granturi pentru dezvoltarea afacerilor
-
20 Noiembrie 2020 13:12
Nouă întreprinderi din Republica Moldova, gestionate de femei, au primit granturi de până la 1,6 milioane de lei fiecare, destinate extinderii pieței de desfacere, export și inovare în cadrul Apelului I de proiecte mari al Programului „Femei de Afaceri”, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă a câștigătoarelor primului Apel de Granturi Mari din cadrul Programului „Femei în Afaceri” a avut loc astăzi, în cadrul unui eveniment desfășurat la Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), entitatea care a inițiat și gestionează proiectul.
“Statul susține femeile antreprenoare care astăzi au pus pe picioare proiecte curajoase, ambițioase, sustenabile. Este o plăcere să vedem că în Moldova sunt femei care pot conduce afaceri interesante și profitabile și suntem convinși că ele vor aduce plusvaloare statului”, a opinat în cadrul ceremoniei Iulia Costin, directorul general al ODIMM.
Costin a îndemnat femeile din țara noastră să aplice la acest program și să-și dezvolte afacerile, ceea ce o să le permită acces la piețe noi.
Din cele nouă întreprinderi selectate, patru sunt orientate spre export, inclusiv substituirea importurilor, iar cinci afaceri planifică extinderea exporturilor. Totodată, vor fi create 65 de noi locuri de muncă, iar alte 371 vor fi menținute.
„Șapte întreprinderi își desfășoară activitatea în domeniul producerii (fabricarea articolelor vestimentare, uleiurilor presate la rece și producerea făinii fără gluten, confecționarea susținătorilor plantari individualizați, producerea articolelor textile și accesorii, fabricarea produselor de panificație, producerea articolelor din metal); o întreprindere în domeniul agriculturii și procesării (cultivarea și prelucrarea pomușoarelor, în special goji); și altă companie prestează servicii (elaborarea și organizarea programelor de instruire IT, evenimentelor tematice și acordarea consultanței în domeniul programării)”, conform ODIMM.
„A fost un concurs intens, unde am văzut idei de business performante, care au avut de trecut mai multe filtre. A fost complicat, mai ales ținând cont că suntem în an pandemic. A fost cea mai bună investiție pe care putea s-o facă statul, or, este o finanțare mare, dar care a meritat și vă mulțumesc pentru curaj”, a relevat Anatol Usatîi, ministrul Economiei și Infrastructurii.
Suma totală a finanțărilor nerambursabile pentru cele nouă întreprinderi constituie 9,9 milioane de lei, ceea ce va favoriza investiții în economie în valoare de cel puțin 17,4 milioane de lei.
Programul „Femei în afaceri” a fost aprobat prin hotărâre de Guvern în 2016. Scopul acestuia este de a crește oportunitățile economice pentru femei, prin reducerea barierelor la inițierea sau dezvoltarea unei afaceri; facilitarea accesului la investiții și asistență pentru dezvoltarea afacerilor gestionate de femei, menite să complementeze suportul financiar și non-financiar disponibil pentru femeile antreprenoare din Republica Moldova; crearea unui model național integrat de suport pentru dezvoltarea antreprenorialului feminin, care vizează diferite etape de dezvoltare a businessului: de la planificarea afacerii (inițiere) - la întreprinderi nou-create și până la afaceri în creștere etc.