Nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. 205 soldați ai Kievului s-au întors acasă (FOTO)
-
06 Mai 16:53

Ministerul rus al Apărării a anunțat marți un schimb de prizonieri de război cu Ucraina în care Rusia a predat acesteia 205 soldați pentru un număr similar de soldați ruși, cu o zi înaintea unei încetări unilaterale a focului decretate de președintele rus Vladimir Putin odată cu festivitățile de 9 mai, dar respinsă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„În prezent, toți militarii ruși se află în Belarus, unde primesc asistență militară și psihologică, și unde au posibilitatea să comunice cu familiile lor”, semnalează ministerul rus într-un comunicat, transmite Digi24.
Urmează ca toți acești prizonieri ruși eliberați să fie „transferați în Rusia pentru tratament și reabilitare în instituțiile medicale ale Ministerului rus al Apărării”, adaugă acesta, subliniind pe de altă parte eforturile umanitare ale Emiratelor Arabe Unite (EAU), țara care a mediat schimbul de prizonieri.
Ucraina și Rusia desfășoară cu regularitate astfel de schimburi, cel mai recent având loc pe 19 aprilie, odată cu armistițiul de Paște, când Moscova a predat Kievului 277 de prizonieri ucraineni în schimbul a 261 de prizonieri ruși.