Norvegia va oferi Republicii Moldova circa 30 de milioane de euro pentru consolidarea rezilienței energetice și combaterea dezinformării
-
10 Martie 17:37

Guvernul Norvegiei va oferi Republicii Moldova circa 30 de milioane de euro în acest an pentru consolidarea rezilienței energetice și combaterea dezinformării, informează Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, care găzduiește vizita unei delegații oficiale a Regatului Norvegiei.
Secretarul de stat de la Ministerul Afacerilor Externe, Valeriu Mija, a avut o întrevedere cu delegația Norvegiei, formată din 38 de membri, inclusiv reprezentanți ai autorităților guvernamentale, diplomați, oficiali din instituții militare, precum și reprezentanți ai sectorului privat și mediului academic.
Potrivit unui comunicat emis de MAE, discuțiile au subliniat importanța consolidării cooperării bilaterale pentru promovarea stabilității și securității regionale, precum și necesitatea unor inițiative comune pentru gestionarea amenințărilor actuale în adresa securității.
Secretarul de stat Valeriu Mija a abordat evoluțiile recente din procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și a subliniat aspectele esențiale legate de securitatea națională, transformările în domeniul apărării, securității cibernetice și gestionării crizelor, inclusiv măsurile de adaptare la diversele provocări interne și externe.
De asemenea, oficialul moldovean a salutat ultimele evoluții ale cooperării bilaterale, inclusiv deschiderea oficiului Ambasadei Norvegiei la Chișinău și continuarea sprijinului prin intermediul programului Nansen.
În acest context, guvernul norvegian va sprijini Republica Moldova cu aproximativ 30 de milioane de euro în anul 2025, contribuind la consolidarea rezilienței energetice, combaterea dezinformării, promovarea educației și susținerea reformelor în domeniul statului de drept.
Vizita face parte din cadrul unui curs organizat de Norwegian Defence University College și a oferit oportunitatea de explorare a unor noi posibilități de colaborare în diverse domenii de interes comun.