Săptămâna trecută a avut loc sedința comună a guvernelor de Chișinău și București, prima de acest fel după mai bine de trei ani de zile. O serie de acorduri și protocoale au fost semnate de către ambele părți, menite să faciliteze serviciile de transport, mobilitate și telecomunicații, dar și să confirme încă o dată susținerea României pentru Republica Moldova.

Cum se vede parteneriatul strategic dintre cele două state din interiorul României? Ce oportunități pot fi valorificate în următorii ani și ce lecții trebuie să învețe Chișinăul și Bucureștiul din experiența ultimelor ani? Ce trebuie să întreprindă cele două guverne pentru a crește impactul proiectelor implementate asupra bunăstării oamenilor de rând? Vom aborda aceste subiecte alături de Teodor Moga, lector în cadrul Centrului de Studii Europene al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și autorul studiului „Capacitatea de actor extern a României în vecinătatea sa estică”, publicat anul trecut. Eu sunt Cristina Popușoi și ascultați un nou episod al podcastului „Noi și Europa”.

*****

Domnule Moga, cum vedeți dumneavoastră dinamica de cooperare dintre Republica Moldova și România din ultimii ani?

Bună ziua, în primul rând, și mulțumesc foarte mult pentru invitația de a participa la acest podcast, la această emisiune. Dinamica ultimilor ani este una cu suișuri și coborâșuri, dacă aș putea folosi o astfel de expresie. E clar că în ultima perioadă, din 2021 încoace, avem un moment pozitiv. Aș spune eu - o fereastră de oportunitate în ceea ce privește cooperarea bilaterală între România și Republica Moldova. Totuși, în trecut, în ultimii ani, au fost și momente mai bune, dar și momente mai puțin plăcute la nivel bilateral, momente când cooperarea a cam stagnat, lucrurile nu au mers într-o dinamică așa cum se întâmpla astăzi.

După părerea dumneavoastră, ce oportunități au fost valorificate și care dintre ele au fost, poate, ratate în interacțiunea dintre Chișinău și București?

Înainte de a răspunde în mod direct la această întrebare, eu vreau să vă spun că pentru ultimii 10 ani, pentru ultimul deceniu așadar, noi aici la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, la Centrul de Studii Europene, am avut un astfel de proiect, în care am încercat să investigăm în detaliu relația dintre România și Republica Moldova. Am încercat să vedem în primul rând dintr-o perspectivă românească, a politicii externe a României, așadar, modul în care rolul, capacitatea de actor extern a României în vecinătatea estică, și firește ne-am uitat în primul și în primul rând la relațiile cu Republica Moldova și cu Ucraina, vecinii direcți ai României. Ne-am uitat la evoluția lucrurilor în ultimii zece ani de zile, așadar, și așa cum am spus și la început, da, au existat unele lucruri pozitive și voi discuta concret de ele, dar au existat și momente mai puțin favorabile.

Printre lucrurile pozitive pe care aș vrea să le remarc este cooperarea economică, cooperare economică care în ultimii ani de zile a cunoscut un dinamism destul de semnificativ. Este foarte evident, și am văzut chiar și zilele acestea, în preajma întâlnirii la nivel guvernamental care a avut loc vinerea trecută, tot felul de postări ale Ministerului de Externe din România, Ministerului de Externe din Republica Moldova, ale ambasadelor, care scoteau în evidență dinamismul relației economice comerciale. Da, România este astăzi principalul partener comercial al Republicii Moldova, ceea ce este o realizare, dar trebuie să fim foarte atenți aici, deoarece la nivel investițional, de exemplu, România nu se află printre top 3 investitori în piața din Republica Moldova. Așadar, dacă avem o prezență, să spunem, la nivelul sprijinului asistenței financiare publice din partea României, atunci la nivel de investiții private, companii românești, investiții străine directe, să le numesc așa tehnic, aici avem o problemă - companiile românești nu prea s-au îngrămădit pe piața din Republica Moldova și nici într-un caz în domeniile astea strategice, cum ar fi cel de finanțe, bancar, asigurări, energie, în domeniile în care cu adevărat contează.

Pe de altă parte, da e adevărat, s-au făcut multe investiții, asistență, a fost un sprijin consistent și constant din partea României. După aceea, Cristina, ce-aș mai putea să subliniez - sprijinul politic. Este evident că România, în tot acest timp, și în pofida diverselor schimbări de guverne de la București, totuși a menținut constant sprijinul ei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, fiind un fel de intermediar de multe ori, încercând să pledeze cauza moldovenească la Bruxelles, lucru care a avut un impact mai mare sau mai mic, în funcție și de determinarea cu care autoritățile din România au susținut acest lucru. În alte domenii, sigur - securitar, dacă ar fi să ne uităm așa la toată paleta de cooperare, aici probabil mai puțin, au fost un set de acorduri, colaborări, dar ținând cont de faptul că Republica Moldova este constituțional neutră, aici sigur a fost, cum să spun, o mai mare discreție. Societal, cultural, sigur, România a jucat un rol important în Republica Moldova, dar iarăși, depinde cu cine o compari, pentru că, dacă ai compara-o cu Federația Rusă și cu impactul pe care îl are asupra mass media, sigur prezența României este încă una timidă, deci trebuie să și raportăm la ceva. Cam asta ar fi pe scurt, dar sigur mai aveți dumneavoastră mult mai multe întrebări.

Din cele reținute din răspunsul dumneavoastră, domnule Moga, aș vrea să ne referim la două aspecte. Primul lucru ar fi investițiile oamenilor de afaceri din România în Republica Moldova. Așa cum ați menționat, în pofida ajutorului oferit de autoritățile de la București, totuși oamenii de afaceri români nu au fost foarte prezenți în Republica Moldova, și am auzit de mai multe ori la nivel de politicieni, și chiar la nivelul președintei Republicii Moldova, care i-a îndemnat pe oamenii de afaceri din România să vină și să investească în Republica Moldova. Ce credeți că i-a oprit până acum să deschidă afaceri sau să investească în afacerile deja existente în Republica Moldova?

Am discutat în acest studiu pe care l-am făcut cu mai mulți experți. Nu i-aș numi oameni de afaceri, dar oameni care sigur au o experiență suficientă, experți din Republica Moldova firește, și care urmăresc în mod constant tot ce ține de dimensiunea aceasta economică a relației bilaterale, și da, unele dintre motivele invocate de către acești experți probabil au de-a face și cu mediul de afaceri din Republica Moldova, care n-a fost cel mai prietenos pentru investitori. Știți prea bine, investitorii străini, nu doar cei din România, sunt foarte atenți, sunt foarte precauți, și în primul rând sunt preocupați de stabilitatea aceasta internă, de orientarea politică a statului respectiv, iar abia după aceea își propun de abia să investească în statul respectiv. Probabil că în ultimii ani, și datorită mediului intern din Republica Moldova, afaceriștii români au fost oarecum reticenți, și îmi amintesc aici de câteva experiențe care păreau să funcționeze, dar nu au mai funcționat, așa cum a fost experiența celor de la Dedeman, o companie importantă românească în domeniul materialelor de construcții, și cred că mai sunt și altele destul de semnificative. Depinde foarte mult încă o dată de mediul politic, de dinamismul cu care, eu știu, mediul politic din Republica Moldova caută să îi primească pe acești investitori, să le genereze un context predictibil, stabil așadar.

Și al doilea aspect. De ce, după tot ajutorul oferit de România în acești ani pentru Republica Moldova și cetățenii săi, se întâmplă totuși că nu sunt foarte cunoscute schimbările în bine pe care le-a produs aici statul român. Care ar fi motivele, poate, pe lângă faptul că nu există suficiente surse de informare care să promoveze acest sprijin oferit de statul român?

Da, ați remarcat foarte bine, și noi am observat acest lucru în studiul nostru, și anume vizibilitatea acțiunilor României, sprijinul acesta financiar, asistența care este mare, este destul de generoasă. Dacă ne uităm la rapoartele de pe agenția românească pentru asistență internațională, vedem că mai bine de 65% din bugetul acestei instituții merge către Republica Moldova. Iar diferența față de statul de pe locul al doilea este masivă, dar așa este. Vizibilitatea este una limitată, iar cei pe care noi i-am intervievat în Republica Moldova scoteau în evidență faptul că nu de fiecare dată România a reușit să își actualizeze acest sprijin în funcție de nevoile pe care Republica Moldova le avea la momentele respective. De exemplu, este foarte important să investim și util să investim în refacerea grădinițelor, renovarea școlilor, monumentelor de cultură, însă, probabil unii experți susțin ar fi fost la fel de important ca banii să fie mai degrabă canalizați către alte investiții mai vizibile, cum ar fi cele de infrastructură, drumuri, poduri, și abia acum am văzut la ultima întâlnire la nivel guvernamental de săptămâna trecută că, finalmente, unul dintre obiectivele principale are de de-a face și pe aceste căi de acces care nu prea sunt între România și Republica Moldova. Mă refer aici la podul de la Ungheni la Ungheni, de la Galați, celălalt pod dinspre Galați.

Așadar, este nevoie de investiții în obiective mult mai vizibile. România ar trebui să își actualizeze această asistență, în zona mass-media, este iarăși una importantă, și am observat că departamentul nou înființat pentru relația cu Moldova oferă granturi în această direcție, deoarece așa cum spunea unul dintre experții intervievați foarte plastic, România investește în ziduri, iar Federația Rusă investește în mințile oamenilor. Așadar, probabil că România ar trebui să-și actualizeze și mai bine, în mod constant, acțiunile. Cam asta ar fi doar câteva dintre aspectele pe care noi le-am remarcat, și care din nou sunt dezbătute pe larg în studiul nostru.

Domnule Moga, ce domenii prioritare de cooperare ar trebui să fie setate în relațiile dintre Chișinău și București pentru următorii ani?

Domeniile prioritare cred că sunt bine reflectate în foaia de parcurs pe care în noiembrie România și Republica Moldova au lansat-o și au reiterat-o în întâlnirea de vinerea trecută. Așadar, cred că s-au identificat bine o mare parte dintre obiectivele care ar trebui demarate în viitorul apropiat. Acum este foarte importantă determinarea politică din spatele acestei foi de parcurs, din câte îmi amintesc eu, nu este prima foaie de parcurs din ultimii zece ani de zile, cred că e a treia sau a patra dacă nu mă înșel. Precedentele nu au avut o viață atât de lungă și de aici și nevoia de actualizare. Dar este foarte important, unu - să ai o strategie pe termen mediu sau chiar lung, una perenă să spunem pe 5-10 ani de zile. Sigur, multe evenimente politice cum este criza asta regională pe care o traversăm astăzi, pot da lucrurile peste cap, dar cel puțin la nivel strategic, ar trebui să existe această abordare a la long, pe care partidele politice să o respecte. Acum, la nivelul establishment-ului politic românesc, cred că va fi o oarecare constanță, deoarece avem această coaliție din care fac parte mai multe partide și cred că asta înseamnă și pe viitor această foaie de parcurs va fi asumată.

Mai contează foarte mult și cum vor evolua lucrurile în Republica Moldova, deoarece se știe că abordarea asta a României a fost de foarte multe ori contextuală. În momentul în care la Chișinău s-a aflat un guvern cu o puternică orientare europeană, și România a fost activă. În momentul în care lucrurile s-au schimbat, iar orientarea a fost mai degrabă către est, așa cum probabil a fost în perioada președinției lui Igor Dodon, România nu a mai fost același jucător activ. Vizitele la nivel oficial au fost minime. De fapt, prima vizită a lui Klaus Iohannis în Republica Moldova vine foarte târziu, abia la finalul anului trecut, în decembrie, după învestirea Maiei Sandu în funcția de președinte. Deci din nou, e foarte important, obiectivele sunt, s-au notat bine, cred că sunt inspirate de data asta, doar e important să vedem și ce facem după aia, care va fi determinarea politică din spatele acestor obiective.

Vorbind în contextul crizei de securitate din prezent, dar și a conflictelor nerezolvate din estul Europei, cum poate România să își consolideze poziția de putere regională și influența sa în formatele de negocieri pentru aceste probleme?

Mulțumesc pentru întrebare. De fapt această întrebare a fost și cea care a determinat analiza noastră, studiul ăsta în ceea ce privește capacitatea externă a României în ultimii zece ani, deoarece, cumva paradoxal, noi am simțit aici o problemă. Mai exact, în pofida determinării afișate la nivelul discursului oficial de politică externă a României, acolo unde după cum bine știți, creșterea rolului și influenței pe plan extern a României și consolidarea profilului României în regiune, și cu precădere în vecinătatea estică, apare ca o prioritate. Am încercat să citez cu aproximație din programul de guvernare, chiar și cel actual al României, deci e o chestiune care se menționează destul de obsesiv în discursul românesc.

Totuși, conform analizei noastre, a ieșit că actualmente există un decalaj între așteptări și resurse la nivel de politică externă. Așadar, această etichetă de putere regională este nițel controversată, ca să fiu mai direct, deoarece în ultimii ani, și nu mă refer aici doar la Republica Moldova, ci în general în regiune, România a apărut mai degrabă ca un actor care preia politici de la NATO și Uniunea Europeană decât inițiază politici în cadrul NATO și Uniunea Europeană. Deci, ok, este important, și până la urmă firesc să acționezi alături de aliații tăi și în acord cu aliații tăi, însă dacă îți dorești cu adevărat așa cum spui în discurs să fii un jucător important în regiune, să ai influență și să fii o putere regională, deși asta nu menționează România în documentele oficiale nicăieri. Deci dacă vrei să îți consolidezi un astfel de profil strategic este nevoie de mai mult dinamism. E nevoie să fii mult mai activă, să inițiezi politici. Până acum România a părut un actor mai degrabă cuminte, ca să nu zic pasiv, ceea ce nu e neapărat rău, să nu să nu fiu prost înțeles, însă pentru creșterea influenței și a profilului regional al României, este nevoie de mai mult dinamism. Așa că, da, în contextul actual, sigur situația României nu se schimbă cu mult, România este evident că e foarte preocupată din punct de vedere securitar, de ceea ce se întâmplă la granițele Ucrainei, pentru că orice schimbare a acestui echilibru, sau echilibru precar ce există în zonă, ar putea da mult peste cap profilul acesta, și toate eforturile de politică externă pe care România le face în regiune.

Domnule Moga, de ce credeți că România a ales într-un fel acest rol de a nu se implica activ și din proprie inițiativă în politica regională?

Da, e întrebarea de un milion de dolari, e un milion de euro sau ce o mai fi. Da, este foarte interesantă această întrebare, și pe noi ne-a preocupat foarte mult. Da, sigur, e important de văzut, de analizat și evoluția României care în ultimii ani s-a concentrat foarte mult pe relațiile cu UE. Chiar de două decenii, s-a concentrat foarte, foarte mult pe integrarea la nivel de instituții europene și NATO, și cam aici s-au epuizat eforturile. A cam lăsat eforturile sale diplomatice în vecinătatea de Est a Uniunii Europene au fost destul de timide. Așadar în afară de Republica Moldova, unde a existat o preocupare constantă, trebuie să recunoaștem acest lucru. Cam la atât s-a limitat politica externă. Cu Ucraina, chiar dacă avem o graniță lungă, de fapt cea mai lungă graniță pe care România o are, și de fapt un stat UE sau NATO o are cu Ucraina, relațiile noastre au fost destul de reci, și abia din 2014, când amenințarea Rusiei a devenit și mai vizibilă, relațiile au devenit mai apropiate, dar bineînțeles din motive pragmatice, din cauza riscului de securitate de la est.

În rest, România a fost o prezență destul de timidă. De ce? Asta și deoarece România a fost și destul de măcinată intern în toată această perioadă de schimbări politice foarte dese. Nu am avut o constanță în politica externă pentru că este dificil să obții așa ceva când la guvernare ai în ultimii zece ani mai bine de opt, sau nouă guverne, sau vreo 8 miniștri din partide politice diferite, și care sigur în afară de orientarea occidentală a politicii românești în ceea ce privește determinarea de a juca un rol important în vecinătatea estică, lucrurile diferă. În timpul președinției lui Traian Băsescu, probabil cel puțin retoric am fost foarte prezenți în bazinul Mării Negre, cu sinergia Mării Negre, după aceea lucrurile au intrat așa într-o stare de pasivitate. Ne-am ascuns în spatele altor inițiative mai vizibile decât ale noastre, cum ar fi Parteneriatul Estic, al Poloniei și al Suediei. Da, deci în ultimii ani nu am avut sigur nici liniștea aceasta internă pentru a putea produce o politică externă consolidată. Dar uitați-vă la Lituania, are același ministru de externe de mai bine de zece ani de zile, dacă nu mă înșel, Polonia într-o vreme cu Radek Sikorski iarăși a avut un ministru de Externe pentru o perioadă de șase-șapte ani, Letonia de asemenea. Desigur, au aceste țări, chiar dacă mai mici decât România, mă refer la țările baltice probabil, au fost mult mai constant preocupate de vecinătatea estică. Noi, în afară de Republica Moldova, nu am excelat, aș spune eu. Am fost acolo, dar într-un mod destul de timid și în primul rând urmărind liniile Uniunii Europene, ale NATO și ale parteneriatului cu SUA, neștiind prea mult din aceste făgașe.

Conform studiului publicat de dumneavoastră anul trecut, capacitatea de actor extern a României în vecinătatea sa estică, care este percepția celor mai importanți actori din Republica Moldova privind rolul pe care îl are România în procesul de dezvoltare a Republicii Moldova?

În afară de interviuri pe care le am avut cu experți din Republica Moldova, experți din mediul academic, din zona societății civile, și din câteva partide politice, nu toate din păcate, pentru că nu am reușit sigur să intrăm în legătură cu toți reprezentanții partidelor politice, am desfășurat un studiu și la nivelul societății din Republica Moldova în care, din nou, am încercat să verificăm cum este percepută imaginea României la nivel de societate. În general, imaginea României este percepută în mod în mod pozitiv și România este văzută ca un actor destul de activ, destul de activ în Republica Moldova. Cu toate acestea, vizibilitatea acțiunilor sale, așa cum ați subliniat și dumneavoastră la începutul discuției noastre, nu a fost chiar atât de semnificativă. Așadar, unele din direcțiile pe care societatea le-a semnalizat că ar trebui accentuate la nivel bilateral vizează domeniile acestea - domeniul economic, vizează domeniul de transfer de expertiză, de know how, din România către Republica Moldova, și astea ar fi principalele linii în care relația s-ar putea aprofunda și mai mult.

Și acum aș vrea să vă întreb, după ce am aflat cum este privită România în Republica Moldova, aș vrea să vă întreb care este percepția României și a societății din România asupra Republicii Moldova?

O întrebare foarte, foarte bună. Republica Moldova este prezentă la nivelul discursului public, dar probabil nu atât de mult. Probabil nu atât de mult. Chiar dacă este prezentă, așa cum am spus adineauri, totuși societatea românească nu știe atât de multe despre Republica Moldova cum probabil am crede. Sunt multe necunoscute, nu sunt nici atât de mulți români probabil familiarizați cu evenimentele politice, cu evoluția, în afară de cei care se preocupă, experți din mediul academic, care se preocupă în mod direct de Republica Moldova, și sigur preocuparea societății românești este din nou contextuală. Când apar evenimente importante, sigur atenția este focusată pe Moldova și pe regiune în general. Dar nu aș putea spune că la nivel de mass- media, de exemplu, se poate găsi o preocupare constantă pentru Moldova, pentru Est. Românii în ultimul timp mai degrabă s-au preocupat de ce se întâmplă la vest de România. Toate eforturile noastre, și la nivel de media, și la nivel de societate civilă, au vizat în primul rând parteneriatele pe care noi le avem cu Occidentul, cu Vestul, așadar, iar Estul a rămas așa un loc destul de complicat, și oarecum în umbră, unde sigur reforme nu prea s-au făcut, cu democrația se stă așa și așa, la nivel de corupție problemele persistă. Nu că noi nu le-am avea, dar spun că orientarea, sau preocuparea a fost mai degrabă vizavi de ceea ce se întâmplă la vest, și mai puțin la est. Republica Moldova e acolo, în sufletul nostru, dar nu ne întrebați prea multe pentru că nu am putea oferi multe detalii despre ceea ce se întâmplă cu exactitate la Chișinău sau în Moldova în general.

*****

Ați ascultat podcastul „Noi și Europa”, un produs al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, dezvoltat în parteneriat cu Radio Chișinău și Zugo, cu suportul Fundației Soros-Moldova. Ne găsiți și pe platformele de podcast și în emisie la radio. Eu sunt Cristina Popușoi și vă dau întâlnire luna viitoare, ca să discutăm împreună despre realitățile europene.