Discutăm astăzi într-un nou podcast „Noi și Europa”, despre situația privind publicarea și transparența datelor publice în Republica Moldova, dar și creșterea implicării cetățenilor în mecanismele decizionale. Invitata noastră este Veronica Crețu, expertă în domeniul guvernării și datelor deschise.

***

Doamna Crețu, spuneți-ne ce presupune acest Parteneriat pentru o Guvernare Deschisă, o platformă la care Republica Moldova a aderat încă în anul 2014?

În primul rând, mulțumesc mult pentru invitația la acest podcast. Mi se pare important ca, inclusiv despre această platformă, să discutăm mai des în contextul Republicii Moldova. Deci, Parteneriatul Guvernelor Deschise sau Open Government Partnerships este o structură globală la care au aderat până acum peste 78 de guverne. Avem și autorități publice locale. Dacă, în etapa inițială, aderau doar national governments, acum avem și autorități publice locale. În total avem peste 50 - 60 autorități publice locale. Este o platformă globală care reunește treptele naționale și cele locale, pentru a crea oportunități mai bune în ceea ce privește transparența actului de guvernare, accesul la informație, publicarea datelor deschise publicului, implicarea cetățenilor în procesele decizionale, transparența fiscală sau cum se cheltuie banii publici.

Deci, într-un final, este o platformă care permite țărilor, odată ce corespund cu criteriile de eligibilitate și întrunesc punctajul minim pentru a adera, să învețe cum să devină guverne mai bune, mai transparente, mai aproape de cetățean. Republica Moldova a aderat în 2011. Atunci s-a semnat declarația de principii a OGP, a acestei platforme. În calitate de membră, până la etapa actuală, Republica Moldova a co-creat și implementat patru planuri naționale de acțiuni pentru o guvernare deschisă. La etapa actuală, suntem într-un proces de așteptare a următorilor pași, care ar presupune co-crearea celui de-al cincilea plan de acțiuni pentru o guvernare deschisă. Deci, Open Government - guvernare deschisă. Aceasta este filozofia care stă la baza acestei platforme, în speranța că guvernele care aderă să devină mai aproape, mai deschise, mai prietenoase cu propriii săi cetățeni. Cam asta ar fi, într-un limbaj mai accesibil pentru ascultătorii noștri.

Din punctul dumneavoastră de vedere, cât de prietenoasă și deschisă este Republica Moldova la acest capitol de guvernare deschisă?

Nu există procese liniare. În nicio țară nu există procese liniare. Totul se întâmplă ecosistemic, holistic. Procesul de guvernanță este un soi de rollercoaster, un fel de carusel american. În primul rând, trebuie să înțelegem că Republica Moldova nu există într-un vacuum. Suntem într-un spațiu geopolitic foarte specific și tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru afectează și influențează modul în care statul nostru este prietenos/deschis sau mai puțin prietenos, mai puțin deschis. Au fost etape la care am luat scoruri, să zicem, mai bune, sau planurile noastre pe guvernare deschisă aveau un procentaj mare de realizare a acțiunilor. Aveam etape în care reușeam să realizăm mai puține din acțiunile pe care ni le propuneam.

Nu vorbim despre un proces liniar. Totul trebuie analizat în contextul politic, la momentul dat, în situația dată. Să învățăm permanent din ceea ce funcționează sau nu funcționează. Eu consider că acum este momentul să revedem acele criterii, pentru că o evaluare independentă nu a avut loc în ultimii doi ani, din câte cunosc eu. Respectiv, ca să ne dăm cu părerea vis-a-vis de cât de deschise sau de prietenoase sunt instituțiile publice la moment, avem nevoie de date/evidențe și de mai multe analize.

De fapt, ăsta e un proces continuu, care trebuie să aibă loc la nivel de instituții publice, pe de o parte, și la nivel de societate civilă, pe de altă parte. Noi, cei din societatea civilă, trebuie permanent să analizăm acest cadru conceptual de interacțiune și dialog cu cetățeanul, cât de prietenoase/deschise sunt instituțiile publice. Acolo unde vedem deficiențe/lacune să semnalăm și să interacționăm cu partenerii din sectorul guvernamental pentru a redresa situația, pentru a le împărtăși practicile bune, ceea ce funcționează mai bine sau mai defectuos. După mine, trebuie să fie un proces continuu de învățare reciprocă și, astfel, să avem acest demers al instituțiilor publice deschise și prietenoase încontinuu. Să ajungem la instituționalizarea unui timp de gândire în instituțiile publice, un mindset în care funcționarul public își înțelege rolul și rostul în raport cu cetățeanul: menirea mea ca funcționar public este să deservesc cetățeanul  și să asigur o maximă transparență, o abordare prietenoasă, centrată pe cetățean, în activitatea mea de zi cu zi. Până se ajunge la acest mindset, mai avem ceva de lucru. Există niște criterii, există niște standarde, există proceduri. Ele se schimbă de la un an la altul, de la o guvernare la alta. Există procese care se întâmplă la nivel global, care au un impact enorm asupra modului în care operează guvernele noastre acasă și este nevoie ca instituțiile publice să fie cu ochii în patru. Să vadă acele inovații, să vadă acele practici bune, să învețe din mers să fie agile, să fie flexibile, să se ajusteze din mers, pentru a avea acea abordare prietenoasă, centrată pe cetățean, indiferent de provocările care sunt în jur.

Vreau să ne oprim un pic la ceea ce dumneavoastră numeați rolul societății civile în acest proces de creare a guvernării deschise și a instituțiilor publice prietenoase. Vreau să dezvoltăm un pic. Ce credeți că ar putea și ar trebui să facă  societatea civilă în acest context? Cum ar putea ea să ajute instituțiile să fie mai prietenoase cu cetățenii? În Republica Moldova am asistat și asistăm la o schimbare destul de pronunțată a conducătorilor instituțiilor publice. Uneori, din lipsă de oameni, practicile rămân totuși cele vechi.

Adevărat. Ca să fie foarte clar, există provocări la nivel de instituții publice, la nivel de instituții civile. La întrebarea legată de ce ar putea să facă societatea civilă, probabil că ecosistemul în care operează societatea civilă este unul extreme de complex și avem nevoie de introspecție în toate elementele acestui ecosistem: de la parteneriate, capacitățile pe intern, afiliere politică, preferințele politice, resurse, capacitate pentru fundraising, alfabetizare despre ceea ce înseamnă guvernare deschisă, elementele care formează agenda de guvernare deschisă. Deci, sunt mult prea multe componente ca să ne referim acum la toate din ele, dar ceea ce consider eu că este important. Eu am condus un ONG atunci când locuiam în Moldova, acum aproximativ 18 ani. Aceleași provocări continuă să existe. 

Una dintre ele este capitalul uman. Noi continuăm să ne ciocnim cu deficiențe de cadre. Instituțiile, atât publice cât și ale societății civile, duc o lipsă acută de resurse umane, resurse umane bine pregătite. Aici intrăm pe filiera calității studiilor și pregătirii pentru piața forței de muncă, dar ăsta este un alt subiect. Deci, în interiorul instituțiilor avem nevoie de acel suport pentru a forma din mers resursele umane capabile să înțeleagă acel cadru conceptual capabil de guvernare deschisă. Realmente, este nevoie de profesioniști care să aibă un set competențe, pe care, din păcate, mediul academic nu le formează. Și-atunci, în interiorul societății civile, irosim mult timp pentru upgradarea acelor competențe. Procesele evoluează rapid, lucrurile se schimbă rapid. Din păcate, nu întotdeauna societatea civilă reușește să țină pasul și să monitorizeze toate acele abordări inovative, să înțeleagă ce se întâmplă pe dimensiunea inteligenței artificiale și cum inteligența artificială poate fi folosită de instituțiile publice în eficientizarea serviciilor publice. Pentru asta, realmente este nevoie de timp: să-ți trimiți angajații la traininguri, să treacă calificări.

Capitalul uman este o provocare enormă. Iarăși, de ce asta este important? Pentru că atunci când noi dialogăm cu instituțiile publice, noi trebuie să fim cu doi pași înainte, să fim extrem de pregătiți, să putem face prognoze, să putem avea un dialog ancorat în evidențe și date în relația noastră cu partenerii din instituțiile publice, să fim credibili. Pentru credibilitatea mesajelor pe care noi le transmitem, trebuie să fim foarte bine pregătiți. Aici apar deficiențele: resurse puține, ai 2-3 oameni într-un ONG care acoperă un spectru foarte larg de subiecte, acoperă un portofoliu mare de proiecte. Undeva se pierde din calitatea parteneriatului cu instituția publică, undeva se pierde din calitatea conținuturilor pe care le producem vis-a-vis de alte sectoare. Nu reușim să monitorizăm tot ce se aprobă, nu reușim să participăm calitativ în procesul decizional. E o provocare extrem de mare. După mine, este cea mai mare provocare la moment pentru Republica Moldova. Ea, cumva, este ca un fir roșu: dacă vorbim de sectorul public/privat/asociativ, resursa umană este o dificultate. Resurse financiare până la urmă sunt. Nu avem suficiente resurse umane, nu avem capacitate de absorbție. Nu avem capacitate de fundraising, nu avem capacitate să diversificăm sursele. Și atunci, se creează niște cercuri vicioase. Dacă nu ne facem meseria foarte bine, suntem criticați, ignorați, nu suntem în centrul discuțiilor pe anumite subiecte.

Ce ar putea să facă societatea civilă? Ar trebui să învețe să colaboreze între ei. Din păcate, mediul în care suntem noi este unul în care, pe parcursul a peste trei decenii, s-a creat o concurență destul de nesănătoasă între organizații. Nu se împărtășesc informații între instituții, nu se discută deschis despre abordări, despre practice bune. Ce ar putea schimba starea lucrurilor ar fi ca ONG-urile/societatea civilă să discute deschis despre anumite subiecte, să înceapă să învețe unii de la alții, să creeze comunități de practicieni. Ele pot fi pe sectoare: practicieni din mediul asociativ, educație, achiziții publice, domeniul tehnologiilor informaționale, domeniul datelor deschise. Există un potențial enorm să îmbunătățim calitatea a ceea ce se întâmplă în mediul asociativ, atât timp cât noi învățăm să ne deschidem din interior. Noi nu putem cere de la o guvernare să fie deschisă, transparentă, prietenoasă, când noi pe intern, ca sector, suntem rigizi, suntem mai puțin deschiși, nu învățăm unii de la alții, nu avem suficiente platforme de interacțiune, de dialog, de schimb de practice, de schimb de experiențe. Eu cred că suntem la etapa la care ar fi oportun să trecem la o maturitate în sensul ăsta. Sper că acest lucru o să se întâmple, că aceste procese o să aibă loc, natural, ca parte a evoluției într-o democrație tânără. Se trece de la etapa de furtună la etapa de normalizare. Sper că vom ajunge, în societatea civilă, la acea etapă de normalizare: a împărtăși despre ce merge, cum merge, ce funcționează. Să împărtășim deschis unii cu alții, să nu ne fie frică să împărtășim. Și atunci noi putem deveni, ca societate civilă, un model pentru sectorul public. Noi putem servi drept exemplu de deschidere, de transparență, de abordare prietenoasă și participativă incluzivă față de beneficiarii noștri, față de cetățenii cu care noi avem de-a face zi de zi.

Doamna Crețu, dumneavoastră ne-ați spus mai devreme că unul din elementele unei guvernări deschise este și transparența datelor. Ce probleme se atestă în Republica Moldova în acest sector, din punctul dumneavoastră de vedere?

Provocări sunt multe. La moment, împreună cu colegii de la Banca Mondială, realizăm o evaluare a situației  în ceea ce privește guvernanța datelor sau cadrul conceptual în ceea ce privește datele. Sperăm ca în toamnă să prezentăm rezultatele acestui studiu destul de amplu. Ceea ce pot să spun la moment este că, la fel, avem mulți deținători de date în Republica Moldova, pe filiera instituțiilor publice și una din lacune este lipsa de coordonare și cooperare. Lipsa unui cadru de schimb de date. Sau, poate, dacă, conceptual, la nivel de metodologie, este prevăzut schimbul ăsta de date între diferite instituții publice. Fiecare dintre noi s-a ciocnit cu faptul că, atunci când ne adresăm la o instituție publică, ni se cer date cu caracter personal. Ulterior, mergi la o altă instituție, la fel. Să existe acel cadrul conceptual de interoperabilitate, de schimb de date.

Vorbim de încredere, de deschidere pentru parteneriate. Conceptual, înțeleg că noi o să ajungem la acel demers de încredere și cooperare instituțională. E un proces care nu se întâmplă peste noapte. Noi suntem într-un mediu extrem de vulnerabil, dar în același timp extrem de fluid.  Sper ca suportul pe care îl vor avea instituțiile noastre publice (acum că avem statutul de țară-candidat pentru UE) și acele practici din UE pe dimensiunea datelor deschise vor fi adoptate mai eficient. În perioada 2013-2014, noi figuram în rândul puținelor țări care au adoptat metodologia de publicare a datelor deschise, care au instituit poziții în instituțiile publice, de exemplu coordonator de date deschise. Ex prompt, am avut prevederea ca fiecare instituție publică, lunar, să publice cel puțin trei seturi de date.

Noi avem un cadru normativ foarte bun, toată lumea ne laudă că avem legi foarte bune, dar ne lipsește rigoarea în ceea ce privește implementarea acestui cadru normativ. Din nou, rămân cu speranța că odată ce va trebui să ne ajustăm la rigorile/cerințele/principiile Uniunii Europene, instituțiile noastre vor trece prin acel proces de regândire a filosofiei instituționale și vom avea o colaborare mai bună între instituțiile publice. Asta ar fi una din vulnerabilitățile-cheie. Doi, ar fi modul în care sunt cheltuite resursele publice pentru infrastructura tehnică – softuri și servere. Ani de zile am avut instituții publice care achiziționau servere, cu toate că în ultima decadă noi avem acces la tehnologia cloud, nor informațional care este pus la dispoziția tuturor instituțiilor publice. Reticența/rezistența a apărut din mai multe considerente: că nu cunosc care este valoarea adăugată, că nu au suficiente informații, că nu au încredere, că nu există deschidere pentru asta.

După mine, instituțiile publice și guvernul trebuie să înțeleagă foarte clar valoarea datelor, valoarea informațiilor cu caracter public, care este valoarea adăugată din a le face disponibile, în primul rând pentru guvern. Nu poți avea politici publice, nu poți avea documente de strategii, dacă ele nu sunt ancorate în date, în cifre. Cum poți face o prognoză, o planificare, dacă tu nu te bazezi pe date? Agenda de date deschise este, cumva, percepută ca fiind necesară doar societății civile. Nu. Guvernul este primul care are nevoie, pe intern, de date. Și acele departamente de monitorizare/evaluare, care existau în cadrul fiecărui minister, cu asta ar trebui să se ocupe: să asigure deschidere, publicarea în mod expres a datelor cu caracter public și utilizarea lor pentru a elabora politici bazate pe dovezi. Asta ține de viziune de strategie pe termen lung. Atunci când vom ajunge la acel tip de gândire în instituțiile publice, vom ajunge să avem o guvernare care este bazată pe date, pe evidențe, pe dovezi. Vom avea, ca și rezultat, politici care sunt mai bune, politici care sunt mai relevante, documente de strategii care sunt ancorate în realitățile momentului, nu în ceea ce a fost relevant 4-5 ani în urmă. Cifrele se schimbă în fiecare zi.

Vă dați seama cât de neactual poate fi un document elaborarea căruia s-a început doi ani în urmă? E o irosire de resurse umane, de resurse financiare. Cu cât vom avea deschiderea să publicăm, să oferim acces la date, cu atât guvernul pe intern ar avea sarcina să învețe cum să facă asta. E absolut imperativ acest proces. Desigur, odată ce datele sunt disponibile în format deschis, restul actorilor vor avea interes să le folosească. Societatea civilă trebuie să realizeze acest demers de monitorizare/evaluare, pentru a veni cu propuneri mai bune, iar sectorul privat - pentru a dezvolta produse, aplicații, soluții digitale, mediul academic - să realizeze cercetări, să facă prognoze, studii, analize. Există o pleiadă întreagă de stakeholderi pentru care datele sunt ca aerul fără de care nu poți lucra. Noi încă nu suntem la etapa la care să contemplăm cât de importante sunt, totuși, datele pentru toți noi. Motiv pentru care nu punem suficientă presiune pe instituții publice. Probabil, ăsta este și ciclul natural evolutiv al Republicii Moldova și a altor țări din regiune. Vom depăși acest aspect, cu toate că, uneori, există posibilitatea să mărești viteza dacă există ambiții, dacă există viziune strategică pe termen lung.

Ce exemple de guvernare deschisă din alte state ar putea fi preluate și implementate în Republica Moldova?

Fiecare țară are contextul său, are background-ul său istoric, cultural, politic, social, economic. Nu există soluții care pot fi adoptate întocmai dintr-o țară sau alta. Ceea ce este important să înțelegem este modalitatea în care noi învățăm ce ar funcționa mai bine pentru contextul Republicii Moldova, acum, la etapa dată și în următorii ani. Există țări care au diferite practici. Experiența mea, acum fiind în diasporă, mă duce cu gândul că uneori, de acasă, idealizăm anumite țări, anumite procese, anumite practici.

De la estonieni putem învăța anumite lucruri, pentru că de două decenii implementează soluții digitale și în domeniul sănătății sau și în domeniul educației. De la Singapore, modul în care abordează formarea funcționarilor publici. Odată la trei luni, toți funcționarii publici trec prin anumite traininguri, anumite programe de formare pe subiecte care sunt în topul agendei la nivel global - inteligență artificială, tehnologii blockchain, interoperabilitate. De la Finlanda, putem învăța cum să vorbim într-un limbaj clar, accesibil cum să disecăm acele documente de politici într-un limbaj clar pentru cetățeanul de rând). Atunci când au aderat la Parteneriatul Guvernelor Deschise, ziceau că noi avem multe instrumente, cadru normativ destul de bun, dar ce nu pot face funcționarii noștri publici - nu pot explica cetățeanului de rând cum îl vizează adoptarea unei legi sau adoptarea unei strategii. Vrem, în următorii ani, să îi învățăm pe funcționarii publici cum să disece acele documente de politici în limbaj clar și accesibil. De la ei am putea învăța anumite practice. Ar fi bine să mergem, să observăm, să analizăm, să înțelegem dacă am putea prelua asta. În Finlanda ai un tip de gândire, ai un tip de reacție, un sistem educațional care formează anumite procese cognitive, ce țin de analiza, sinteza, capacitatea de evaluare a unui proces. Toate aceste aspecte sunt extreme de importante. Noi putem citi despre ce inovații se întâmplă într-o țară sau alta, dar este important să ne pătrundem de aspectele care stau la bază și să înțelegem în ce măsură sunt potrivite pentru mentalitatea noastră, pentru valorile noastre, pentru prioritățile noastre, pentru provocările cu care ne ciocnim.

Acesta e un tip de gândire de care noi avem nevoie și în societatea civilă, și în instituțiile publice, în care foarte rapid să luăm acele practice bune și să vedem ce putem învăța de la cine, dar foarte atent, pentru a nu ne dăuna. De la cine putem învăța? De la toți putem învăța. Când zic toți, țări cu democrație avansată, țări cu democrație tânără. Mai puțin avem de învățat de la statele totalitare. Nu m-aș uita în direcția lor pentru practice bune. M-aș ancora în clusterul țărilor care sunt democrații mai bătrâne sau mai solide și celor care sunt mai tinere. De la fiecare am avea ce să învățăm, pe diferite domenii. Ziceam, foarte atent, foarte deștept, cu suficientă gândire critică și analitică pentru a nu greși.

Doamna Crețu, sper că Republica Moldova va însuși această lecție de a învăța bine și de a învăța ceea ce i se potrivește din experiența țărilor democratice și cu guverne deschise. Deocamdată, vreau să vă mulțumesc pentru această explicație și acest dialog care a fost exhaustiv, așa ca să înțelegem ce înseamnă, de fapt, o guvernare deschisă. Concepte despre care discutăm destul de des, chiar dacă acum, cumva, din cauza războiului și a crizelor, au trecut în umbră. E, totuși, un lucru de care avem nevoie pentru a deveni o țară dezvoltată și ancorată în standardele europene, așa cum ne dorim noi, o bună parte a cetățenilor Republicii Moldova.

Mulțumesc și eu. Cu certitudine, contextul în care se află la moment Republica Moldova este unul critic, este diferit. Noi nu am trecut prin astfel de experiențe de aproape trei decenii. Și, la fel, avem nevoie să învățăm din ce ar funcționa cel mai bine, ce este cel mai potrivit pentru noi în aceste momente de situație de forță majoră din punct de vedere a guvernanței. Vorbim și de securitatea statului și de securitatea cetățenilor. Trebuie să ne uităm cum au procedat alte state, în situații similare, ce a funcționat la ei și ce ar putea să ne ajute pe noi să menținem nivelul de încredere dintre guvern și cetățean la maximum, pe linia cât mai înaltă și pozitivă pentru noi toți.

***

Podcastul „Noi și Europa” - un produs al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, realizat în parteneriat cu Radio Chișinău și Zugo, despre realitățile europene ce vizează Republica Moldova.