Noi reguli privind adopția, acordarea custodiei și returnarea copiilor (Bizlaw)

  • 30 Ianuarie 2020 16:40
Noi reguli privind adopția, acordarea custodiei și returnarea copiilor (Bizlaw)

Guvernul a aprobat în ședința din 29 ianuarie noi modificări în procedura de adopție, acordare a custodiei pentru protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare sau într-o altă localitate. La fel, modificările se referă și la reglementarea aspectelor privind returnarea copiilor la locul habitual de trai, informează Bizlaw.md.

Pentru protecția copiilor separați de părinți și respectarea drepturilor acestor copii, au fost delimitate funcțiile de reprezentare, precum și responsabilitate legală între autoritățile tutelare și îngrijitorii copiilor, și stabilite limitele în exercitarea drepturilor și obligațiilor, notează sursa citată. Astfel, reprezentantul legal al copilului, care are dreptul să încheie acte juridice și să reprezinte drepturile și interesele copilului poate fi doar părintele/părinții acestuia. În cazul în care, copilul deține statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească, reprezentant legal al acestuia trebuie să fie autoritatea tutelară teritorială, cu excepția cazurilor când acesta are tutore/curator.

Totodată, custodele, îngrijitorii (asistentul parental profesionist, părintele educator) sau reprezentanții instituțiilor rezidențiale unde sunt plasați copiii pot să dețină doar calitatea de responsabil legal.

Alte modificări realizate în domeniul protecției copilului țin de extinderea posibilității adopției internaționale a copiilor cu nevoi speciale, disponibilitatea datelor privind copiii adoptabili și procedurile judiciare de încuviințare a adopției.

În acest sens, va fi optimizată procedura de examinare și pronunțare în regim prioritar a hotărârilor privind încuviințarea adopției și reglementată procedura de examinare a cererilor privind returnarea la locul habitual de trai sau exercitarea dreptului de vizitare în conformitate cu Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.

La fel, în cadrul procedurilor judiciare se va lua în considerare opinia copilului, indiferent de vîrsta acestuia, ținând cont de gradul de maturitate și dezvoltare.

Potrivit autorităților, noile reglementări vor contribui la  asigurarea protecției și bunăstării copiilor, prevenirea separării copilului de familie, reintegrarea copilului în familie, prevenirea riscurilor și asigurarea optimă a respectării drepturilor și responsabilităților părintești.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău