Noi reguli pentru impozitarea giganților din tehnologie, cum sunt Facebook, Google sau Amazon, convenite de miniștrii finanțelor din G20
-
09 Iunie 2019 15:15
Grupul de miniștri de finanțe din G20 a convenit duminică asupra unui set de reguli comune pentru a elimina lacunele folosite de gigantii tehnologici globali cum ar fi Facebook pentru reducerea taxele plătite, arată o versiune finală a comunicatului grupului obținut de Reuters.
Facebook, Google, Amazon și alte companii de tehnologie de vârf se confruntă cu critici pentru faptul că își reduc sumele datorate statelor prin diverse inginerii fiscale.
Noile norme ar însemna sarcini fiscale mai mari pentru marile companii multinaționale, dar ar face și mai dificil pentru țări ca Irlanda să atragă investiții străine directe, cu promisiunea unor rate de impozitare ultra-scăzute.
Marea Britanie și Franța s-au numărat printre susținătorii cei mai vocali ai propunerilor de impozitare a companiilor mari de tehnologie. Acest lucru a așezat cele două state într-o poziție oarecum divergentă cu Statele Unite, care și-au exprimat îngrijorarea că firmele americane sunt arătate cu degetul înr-un mod incorect, în cadrul discuțiilor legate de codul impozitării companiilor cu extindere globală.
Marile companii de internet declară că respectă regulile fiscale, dar plătesc impozite mici în Europa, de obicei prin canalizarea vânzărilor prin țări precum Irlanda și Luxemburg, care au regimuri fiscale relaxate.
Dezbaterea grupului G20 privind modificările aduse codului fiscal se concentrează pe doi piloni. Primul privește impozitarea unei societăți în țara în care bunurile sau serviciile sale sunt vândute, chiar dacă nu are o prezență fizică acolo. În cazul în care companiile încă mai pot găsi o modalitate de a evita plata impozitelor, cu ajutorul paradisurilor fiscale, țările ar putea aplica o rată minimă de impozitare globală, care va fi convenită în cadrul celui de-al doilea pilon.
La începutul acestui an, țările au convenit asupra unei foi de parcurs destinate revizuirii normelor fiscale internaționale, care au fost depășite de dezvoltarea comerțului digital.
Miniștrii de Finanțe din G29 s-au reunit în acest week-end la Fukuoka, în Japonia.
Sursa: MEDIAFAX