Noi dispozitive sonore, instalate la trecerile de pietoni din zone aglomerate ale capitalei

  • 20 Mai 20:40
Noi dispozitive sonore, instalate la trecerile de pietoni din zone aglomerate ale capitalei

În capitală au fost instalate 30 de dispozitive sonore noi la trecerile de pietoni din intersecțiile semaforizate. Primăria municipiului Chișinău precizează că echipamentele au fost amplasate în special în zone cu trafic pietonal intens și în apropierea instituțiilor de învățământ, pentru a facilita deplasarea în siguranță a persoanelor cu deficiențe de vedere.

Potrivit autorităților municipale, dispozitivele au fost montate în intersecții semaforizate reconstruite capital în ultimii doi ani, care anterior nu erau dotate cu astfel de sisteme.

Este vorba despre intersecțiile străzii Alba Iulia cu străzile Ion Pelivan și Onisifor Ghibu, dar și despre strada Ceucari, în zona străzii Iazului, a magazinului „Poșta Veche” și în apropierea Liceului Teoretic „George Călinescu”.

Dispozitive sonore au mai fost instalate pe bulevardul Cuza Vodă, în apropierea a două instituții de învățământ, precum și pe strada Sarmizegetusa, în zona „Giuvaier”, și pe strada Kiev, în apropierea școlii muzicale.

În prezent, pe teritoriul municipiului Chișinău sunt instalate 200 de dispozitive sonore în 50 de intersecții semaforizate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,47 m/s
Sat
22
Sun
22
Mon
23
Tue
24
Wed
23
Arhivă Radio Chișinău