Noi detalii despre atacul armat comis într-o școală din orașul Kazan, Rusia
-
11 Mai 2021 12:58
Mai multe persoane au fost implicate în comiterea atacului armat la școala din orașul Kazan, din Rusia, acestea au atacat în timpul cursurilor, informează postul rus de televiziune ''360'', citând o sursă a poliției locale.
Potrivit Agenției de presă RIA NOVOSTI, copiii care se aflau în interiorul clădirii au fost ajutați de ofițerii OMON să fie evacuați. Sursa a menționat că o învățătoare din clasele primare se număra printre victime. "Au fost auzite împușcături în toată școala. Au tras de mai multe ori. Există victime, există zvonuri potrivit cărora învățătorii din clasele primare ar fi fost împușcați în fața elevilor din clasa întâi", a adăugat sursa citată.
Poliția a precizat că incidentul armat a avut loc la școala nr. 175 de pe strada Djaudata Faizi, nr. 8, unde inițial au avut loc împușcături, iar ulterior s-a produs și o explozie. Unul dintre atacatori a fost reținut, iar al doilea, potrivit datelor poliției, care se refugiase în clădirea școlii, a fost eliminat. 11 persoane au murit, iar alte 16 sunt internate în spital, după producerea tragediei. La locul tragediei se află în număr mare medici, polițiști, psihologi, aici au sosit și președintele Tatarstanului, Rustam Minnihanov, și ministrul sănătății, Marat Sadîkov, și procurorul regional Ildus Nafikov. Măsurile de securitate au fost sporite în absolut toate instituțiile de învățământ din oraș. Autoritățile au deschis un dosar penal.
Sursa: RADOR