Noi destinații de vacanță accesibile direct din Chișinău, anunță companii aeriene
-
08 Aprilie 2019 10:48
Pentru sezonul de vară 2019, companiile aeriene vor oferi noi destinații de vacanță accesibile direct din Chișinău.
Despre aceasta a anunțat astăzi Autoritatea Aeronautică Civilă, care a aprobat Programul de operare pentru perioada de vară, informează MOLDPRES.
În fiecare an, aviația Republicii Moldova atestă un trend ascendent în ceea ce privește numărul curselor aeriene, al pasagerilor și al destinațiilor oferite, pentru 2019 acestea fiind 41 la număr.
Noutatea verii sunt cursele regulate spre Nisa (Franța), care vor operate din 26 aprilie până pe 25 octombrie, cu o frecvență de trei ori pe săptămână, luni, miercuri și vineri. O altă cursă va fi operată spre Izmir (Turcia), din 18 mai până pe 5 octombrie, zboruri regulate în fiecare zi de joi, sâmbătă și duminică.
Totodată, în premieră vor fi operate zboruri spre destinații precum Friedrichshafen (Germania), din 17 septembrie până pe 28 septembrie; Copenhaga (Danemarca), din 2 aprilie până pe 11 iunie; Dortmund (Germania), din 31 martie până pe 23 octombrie; Memmingen (Germania), din 2 aprilie până pe 14 septembrie și în perioada 1- 26 octombrie. O altă destinație este Dalaman (Turcia), accesibilă săptămânal din 25 mai până pe 15 octombrie.
Tot în această perioadă, va crește frecvența săptămânală a zborurilor spre și dinspre mai multe orașe precum Moscova, Paris, Roma, Londra, Viena și Antalya.
În ultima duminică de martie a fiecărui an, industria aviatică trece la orarul de vară, valabil până în ultima duminică a lunii octombrie. Modificarea permite diminuarea pierderilor, eficientizarea utilizării aeronavelor, precum și fezabilitatea curselor, asta însemnând chiar creșterea frecvențelor pe anumite destinații, ținând cont de numărul sporit de pasageri în perioada estivală.