Nimic nou pe „frontul de Est”, în pofida entuziasmului de la Chișinău, după ședința comisiei moldo-ruse | Experți
-
30 Noiembrie 2016 14:23
Ședința comisiei interguvernamentale moldo-ruse care s-a încheiat marți, 29 noiembrie, la Moscova nu a adus nimic nou în stimularea relațiilor economice dintre cele două state. S-au făcut doar constatări ale actualei stări de lucruri, iar relațiile economice vor depinde și în continuare de cele politice, consideră experții de la Chișinău.
Protocolul ședinței Comisiei moldo-ruse, semnat marți, 29 noiembrie, are ca parte componentă Planul de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre două state pentru anii 2016 – 2017. Documentele includ acțiuni prioritare de cooperare bilaterală în domeniul comerțului, mediului de afaceri, în sectorul energetic, transporturi, agricultură, industrie, migrație și sfera umanitară, precum și colaborarea regională, etc. Este vorba de barierele tarifare la 19 categorii de produse, eliminarea restricțiilor la produsele vinicole, semnarea unui contract pe termen mediu în privința importului de gaz.
Analistul economic Veaceslav Ioniță comentează, însă, că în realitate nu s-a luat nicio decizie de rezolvare a problemelor existente.
Moldova a trecut în revistă încă o dată problemele cheie pe care le are cu FR. Diferența de abordare față de relația cu UE este că noi nu avem o foaie de parcurs în baza căreia să ne fie clar – R. Moldova poate rezolva aceste probleme, sau nu? În relația cu UE există claritate în acest sens – ne-au spus impedimentele pe care să le rezolvăm. În relația cu Rusia nu avem această bucurie ca să știm care sunt problemele noastre
Analistul politic Ion Tăbârță a declarat pentru Radio Chișinău că relațiile economice dintre cele două state vor depinde în continuare de cele politice.
O anumită impulsionare a relațiilor economice va depinde și de aspectele politice. FR va permite produselor moldovenești să pătrundă din nou pe piața sa pentru numite garanții politice, sau se va dori o apropiere politică a Chișinăului de Moscova
Aceasta a fost prima ședință a Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică, după o pauză de 4 ani. Următoarea ședință va avea loc în 2017 la Chișinău.

