Nicu Popescu: „MAEIE va susține organizarea expozițiilor itinerante de promovare a costumului tradițional”
-
09 Decembrie 2022 14:39
Vicepremierul Nicu Popescu a discutat cu reprezentantele asociației „Șezătoarea Basarabiei” Cristina Dan, Diana Roșca și Andreea-Natalia Rusnac, care au donat MAEIE 50 de cărți „6 ani de cămăși tradiționale cusute în Șezătoarea Basarabiei”, volume care vor fi apoi repartizate în cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale țării noastre peste hotare, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
„Am vorbit despre proiectele de viitor, inclusiv organizarea expozițiilor itinerante de promovare a costumului tradițional, dar și a elementelor acestuia inclusiv după reușita recentă pe dimensiunea diplomației culturale ca urmare a deciziei Comitetului UNESCO care a înscris „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității”, a subliniat ministrul de externe Nicu Popescu.
În cooperare cu membrii comunității „Șezătoarea Basarabiei”, MAEIE a organizat expoziții de promovare a costumului tradițional la sediul ministerului, dar și expoziții itinerante la Geneva, Riga și Vilnius.