Nicolae Timofti va avea mâine consultări cu PLDM și PDM
-
19 Martie 2013 13:04
Purtătorul de cuvânt la președintelui, Vlad Țurcanu, a menționat pentru postul nostru de radio, că întrunirile vor avea loc la ora 15.00, cu PLDM, și la ora 16.30 cu PDM.
Președintele Nicolae Timofti va avea miercuri, 20 martie, consultări cu grupurile parlamentare ale Partidului Liberal Democrat și Partidului Democrat, privind desemnarea unui nou premier și formarea unui nou cabinet de miniștri, după ce Guvernul a demisionat, pe 8 martie, în urma unei moțiuni de cenzură votate de către Parlament.
Purtătorul de cuvânt la președintelui, Vlad Țurcanu, a menționat pentru postul nostru de radio, că întrunirile vor avea loc la ora 15.00, cu PLDM, și la ora 16.30 cu PDM.
Deocamdată, nu știe când va avea loc o întrevedere a șefului statului și cu fracțiunea PL.
Președintele Timofti a anunțat aseară, în cadrul unei emisiuni la Moldova 1, că planifică să încheie consultările privind desemnarea unei candidaturi la funcția de premier în aproximativ două săptămâni.
Republica Moldova nu are altă cale decât cea europeană, a declarat Nicolae Timofti. El a atenționat, totodată, că vectorul extern ar putea fi schimbat în cazul unor eventuale alegeri anticipate.