Nicolae Negru notează că Tiraspolul, mai puțin sensibil la interpretările Chișinăului, spune lucrurilor pe nume: la Tighina pe 4 ianuarie a avut loc întâlnirea „prezidenților” Pridnestroviei și Republicii Moldova. Și presa rusă a trâmbițat despre „întâlnirea istorică a președinților” sus-numitelor „țări”, menționează comentatorul.

Cât despre declarația lui Igor Dodon că întâlnirea a avut loc „la nivel de conducere de vârf” după 8 ani, Nicolae Negru spune că lauda lui Igor Dodon nici măcar nu e corectă din punct de vedere cronologic. Ultima întâlnire a lui Vladimir Voronin cu liderul separatist Igor Smirnov a avut loc, în prezența președintelui rus de atunci, Dmitri Medvedev, nu în 2008, ci pe 18 martie 2009, la Barviha.

De asemenea, comentatorul se întreabă dacă întâlnirile lui Vlad Filat cu Igor Smirnov pe stadionul „Sheriff” din Tiraspol, ale lui Iurie Leancă cu Evghenii Șevciuk, în Germania erau de „nivel înalt”. „Sau nivelul premierului Republicii Moldova nu e suficient de prestigios pentru un cogeamite „prezident” al unei „republici” care, cel puțin oficial, este parte a teritoriului Republicii Moldova?”, spune Nicolae Negru.

Potrivit comentatorului, Igor Dodon promite că „în viitorul cel mai apropiat” va avea loc o altă „întâlnire la nivel înalt”, în cadrul căreia se vor discuta „un set de soluții” pentru chestiunile discutate miercurea trecută. „Ascunzându-se în spatele grijii false față de cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, el încearcă din răsputeri să realizeze planul Rusiei de a obține, în prima etapă, concesii care le-ar oferi transnistrenilor beneficiile și confortul unui stat recunoscut, fără ca ei să accepte cetățenia Republicii Moldova. E vorba, în primul rând de plăcuțele auto fără însemnele Republicii Moldova și dreptul de a circula cu ele în Europa, recunoașterea diplomelor de studii, un prefix propriu pentru convorbirile telefonice internaționale și alte lucruri care le produc incomodități separatiștilor”, mai spune Nicolae Negru.

În opinia comentatorului, dacă se obține recunoașterea de facto a statului separatist, mai rămâne doar un pas până la federalizarea Republicii Moldova. Astfel, o situație perdantă se transformă în una câștigătoare pentru Rusia: ea dă jos povara întreținerii regiunii transnistrene, punând-o pe umerii firavi ai Republicii Moldova și, implicit, ai României, ai Occidentului în general, recăpătându-și în schimb pârghia de influență asupra politicii interne și externe a Chișinăului, spune autorul.

Comentatorul menționează că acum Igor Dodon își asumă rolul de „cal troian al Rusiei în cetatea Chișinăului”. Întâlnirile sale cu Krasnoselski sunt „ale unor marionete care diferă prin faptul că liderul de la Tiraspol se comportă mai demn, ca un „prezident” adevărat, în timp ce președintele Republicii Moldova se umilește, terfelindu-și funcția, dar și suveranitatea și independența ale căror garant ar trebui să fie”, subliniază autorul.