Nemții vor investi 60 de milioane de euro la Bălți
-
29 Februarie 2016 19:13
Două companii germane vor investi pe parcursul anului 2016 circa 60 de milioane de euro în Zona Economică Liberă Bălți.
Administratorul principal al ZEL Bălți, Marin Ciobanu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă la IPN că banii vor fi investiți în construirea a două fabrici de cablaje electrice pentru automobile în municipiul Bălți și în Orhei.
Marin Ciobanu a menționat că investițiile în Republica Moldova vor fi realizate de companiile germane „Draexlmaier” și „Sumitomo”. În acest scop, Marin Ciobanu a avut întrevederi cu conducerea celor două companii, în urma cărora s-a convenit asupra investițiilor. Compania „Draexlmaier” va construi o fabrică cu suprafața de 27 de mii de metri pătrați cu spații de producție și administrative. Suma estimativă a investiției este de peste 30 de milioane de euro. „De pe urma investiției companiei „Draexlmaier” vor profita raioanele din imediata apropiere – Râșcani, Drochia, Glodeni, Fălești, Sângerei și Florești”, a menționat Marin Ciobanu.
În cazul celei de-a doua investiție, făcută de compania „Sumitomo”, este vorba despre un proiect ce va oferi peste 3 mii de locuri de muncă, dintre care mai bine de 180 de persoane vor fi ingineri. Suma investiției se ridică la 29 de milioane de euro, dintre care 17 milioane pentru construcție și 12 milioane pentru dotarea cu echipament și utilaje. Beneficiari ai investițiilor vor fi locuitorii din raioanele Telenești, Călărași, Strășeni, Rezina și Criuleni.
Potrivit administratorului ZEL Bălți, în ultimii ani se constată o descreștere a volumului de investiții atrase în Republica Moldova. În anul 2013, per ansamblu, au fost atrase circa 144 de milioane de euro. „O investiție ca cea pe care o vom primi anul curent, conform unor calcule, vine o dată la doi ani în Republica Moldova. Este un noroc pentru țară și o pornire nouă”, a afirmat Marin Ciobanu.
Marin Ciobanu a menționat că este îmbucurător faptul că de când au fost create Zonele Economice Libere, în țară au fost create circa 6 mii de locuri de muncă. Totodată, de pe urma celor două investiții, care urmează să fie făcute anul curent, vor fi create altele 6 mii de locuri de muncă noi.
În anul 2011 compania „Draexlmaier” a mai investit 30 milioane de euro în ZEL Bălți prin construcția unei fabrici moderne. În cadrul acesteia, activează circa 3 mii de angajați, cu un salariu mediu de 6800 lei.