Negocierile de aderare cu Turcia ar trebui suspendate din cauza invaziei în nordul Siriei, afirmă președintele PE
-
17 Octombrie 2019 19:33
Negocierile de aderare la Uniunea Europeană cu Turcia ar trebui suspendate din cauza invaziei în nordul Siriei, a declarat joi președintele Parlamentului European (PE), David Sassoli, care a cerut sancțiuni mai dure ale blocului comunitar împotriva Ankarei, relatează Reuters, citată de agerpres.
"Sancțiunile ar trebui să fie mult mai dure și să includă contractele existente", a declarat Sassoli în cadrul unei conferințe de presă de la Bruxelles.
În cursul săptămânii, guvernele statelor membre UE s-au angajat să nu semneze noi contracte de vânzare de arme cu Turcia, dar nu au anunțat acțiuni care să vizeze contractele existente, notează agenția de știri britanică.
David Sassoli, un politician italian de centru-stânga, le-a transmis liderilor UE că negocierile de aderare cu Turcia ar trebui suspendate.