Ne asociem la UE, sub securea rușilor (Adevărul)
-
14 Mai 2014 09:21
REVISTA PRESEI DIN 14 MAI
Ziarul Național il citează pe președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care a adresat un mesaj la Chișinău pentru R. Moldova: „Nu fiți victimele celor care vor să vă divizeze!”. „R. Moldova se ciocnește de problemele insecurității din regiune, iar asupra țării se fac presiuni serioase pentru a vă speria. Nu vă lăsați abuzați, nu fiți victime ale celor care vor să vă divizeze”. Acesta a fost unul dintre mesajele transmise de președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care a ținut un discurs public la Palatul Republicii.
Ne asociem la UE, sub securea rușilor, titrează Adevărul. Președintele Consiliului European a anunțat că pe 27 iunie, la Bruxelles, va fi semnat Acordul de Asociere. Herman Van Rompuy a chemat vecinii Republicii Moldova, inclusiv Rusia, „să respecte independența și suveranitatea acestei țări“. El a declarat că UE este gata să ajute Moldova și în cazul altor presiuni din partea Rusiei, referindu-se la eventualele restricții în cazul migranților moldoveni.
Pe de altă parte, Moscova anunță că relațiile cu Moldova vor avea de suferit ca urmare a apropierii țării noastre de UE. Migranții, gazul și embargourile sunt cele mai la îndemână arme, spun analiștii în Adevărul. Premierul rus Dmitri Medvedev, a amenințat din nou că relațiile dintre Rusia și Moldova, în special cele economice, se vor deteriora „cu siguranță“ după scandalul cu vicepremierul Dmitri Rogozin și apropierea țării noastre de UE. potrivit analiștilor, relațiile noastre cu Rusia sunt deteriorate nu din cauza lui Rogozin, ci din cauza cursului nostru european. Cea mai la îndemână armă a rușilor pentru a ataca economia Moldovei este aplicarea unui embargo asupra fructelor și legumelor, așa cum au făcut, toamna trecută, cu vinurile. Însă Kremlinul mai are câțiva ași în mânecă: Transnistria, prețul gazelor și sutele de mii de moldoveni care lucrează în Rusia.
Evenimentul Zilei îl citează pe președintele român Traiana Băsescu, care, referindu-se la situația din regiune, a declarat ieri că în ceea ce privește Moldova, scenariul cel mai rău ar fi o destabilizare a regiunii Odessa, care încinge ca un brâu transnistria. Teritoriul controlat de Rusia ar putea să ajungă până la brațul Chilia, vechea frontieră a României cu URSS. Potrivit lui Traian Băsescu, în prezent, în Odessa se încearcă o regrupare a rusofonilor pentru a fi gata să acționeze. El și-a exprimat speranța că structurile statului pot ține regiunea în echilibru, să nu se ajungă la o destabilizare care are riscul de a antrena și Transnistria.