Navele maritime care arborează pavilionul moldovenesc vor fi inspectate și exploatate conform rigorilor europene

  • 22 Martie 2023 11:41
Navele maritime care arborează pavilionul moldovenesc vor fi inspectate și exploatate conform rigorilor europene

Navele maritime care arborează pavilionul moldovenesc vor fi inspectate și exploatate conform rigorilor europene. Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, lista organizațiilor cu rol de inspecție și control, care vor asigura supravegherea tehnică a navelor comerciale înregistrate în Registrul de Stat al navelor din Republica Moldova, anunță Serviciul de presă al Guvernului.

Astfel, navele maritime care arborează pavilionul moldovenesc și efectuează voiaje internaționale trebuie să posede un certificat de clasă emis de una dintre organizațiile recunoscute  de Comisia Europeană cu rol de inspecție și control al navelor.

În urma implementării proiectului, Agenția Navală va iniția dialogul cu organizațiile de clasificare recunoscute privind perfectarea și semnarea acordurilor, iar starea tehnică a navelor înregistrare sub pavilionul Republicii Moldova va corespunde reglementărilor UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
28,55
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:3,59 m/s
Fri
25
Sat
21
Sun
18
Mon
21
Tue
21
Arhivă Radio Chișinău