NATO va continua să sprijine Afganistanul, asigură Jens Stoltenberg, pledând pentru o 'reglementare negociată' a conflictului
-
27 Iulie 2021 14:34
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a dat asigurări președintelui afgan Ashraf Ghani că Alianța Nord-Atlantică va continua să sprijine Afganistanul, unde ocuparea a tot mai multor zone de către talibani pune presiune pe guvernul de la Kabul, susținut de SUA, relatează Reuters și AFP.
'Mi-a părut bine să discut cu președintele @ashrafghani astăzi. Situația în materie de securitate din #Afghanistan rămâne extrem de dificilă și necesită o reglementare negociată', a scris Stoltenberg într-un mesaj pe Twitter marți după convorbirile purtate cu acesta.
'#NATO va continua să sprijine Afganistanul, inclusiv prin finanțare; prezență civilă; și instruire în afara țării', adaugă el.
Aproximativ 2.500 de soldați americani și 7.000 din alte țări au fost prezenți în Afganistan în cadrul misiunii NATO 'Resolute Support'. Retragerea lor a început în primele zile ale lunii mai.
Misiunea 'Resolute Support' a fost o misiune de instruire a forțelor afgane cu scopul de a le face capabile să asigure securitatea țării lor după retragerea forțelor străine.
Jens Stoltenberg a afirmat de nenumărate ori că talibanii nu vor reuși să obțină victoria pe cale militară, dar forțele afgane suferă eșec după eșec de la declanșarea în luna mai a unei ofensive pe scară largă de către talibani.
ONU și-a exprimat deja temerea că un număr 'fără precedent' de civili vor fi uciși sau răniți în 2021 în Afganistan dacă luptele continuă.
Occidentalii au început să-și evacueze cetățenii și își pun întrebări cu privire la menținerea unei prezențe. 'Trebuie să asigurăm funcționarea unui spital și a unui aeroport dacă vrem să menținem un minim de prezență europeană', a explicat pentru AFP șeful diplomației europene Josep Borrell în cursul unui interviu în luna mai în cadrul reuniunii miniștrilor de externe ai UE la Lisabona.
Or, americanii nu au dat nicio indicație până acum aliaților lor din NATO cu privire la o eventuală forță de protecție pentru asigurarea securității aeroportului, ambasadelor și serviciului reprezentantului Alianței Nord-Atlantice la Kabul, au confirmat marți pentru France Presse diplomați europeni. Această forță ar marca prezența misiunilor civile ale NATO și UE.
Sursa: AGERPRES