NATO și UE fac parte din “pachetul de negocieri” în fața Rusiei, afirmă Macron în privința garanțiilor de securitate pentru Ucraina

  • 01 Februarie 11:21
NATO și UE fac parte din “pachetul de negocieri” în fața Rusiei, afirmă Macron în privința garanțiilor de securitate pentru Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că relația Ucrainei cu NATO și UE “face parte din pachetul de negocieri” în fața Rusiei și a apreciat că este “prea devreme” pentru a spune care va fi “rolul” celor două organisme la care Kievul dorește să adere, informează AFP, potrivit Agerpres.

“NATO și UE fac ambele parte din pachetul de negocieri de care noi dispunem în fața Rusiei și de aceea eu cred că noi am fost foarte înțelepți să deschidem, foarte devreme după declanșarea acestui război, perspectiva unei aderări a Ucrainei la NATO și UE”, a declarat președintele francez în timpul unei discuții cu studenți la Universitatea din Lund, în sudul Suediei.

“În primul rând, pentru că aceasta a dat speranțe ucrainenilor, apoi pentru că aceasta este o bună modalitate de a demonstra că ei fac parte din continentul nostru și că noi suntem gata să le furnizăm garanții de securitate și nu în ultimul rând pentru că acesta era cel mai bun mesaj la adresa Rusiei, pentru a spune că noi nu vom abandona niciodată Ucraina”, a explicat el.

Șeful statului francez a reafirmat că “responsabilitatea” aliaților Kievului este cea de a-i ajuta (pe ucraineni) să se afle “în cea mai bună situație posibilă pentru a reveni la masa de negocieri cu rușii”, pentru a discuta despre “teritoriile lor, securitatea lor”.

“Și garanțiile cruciale, și Europa, și țările europene vor face parte din acest răspuns”, a adăugat Macron, care a vorbit în engleză, la finalul unei vizite de stat de două zile în Suedia.

“Este prea devreme pentru a răspunde în profunzime la întrebarea care va fi exact la sfârșit rolul Uniunii Europene, rolul NATO, și rolul relației noastre bilaterale, însă este clar că, în acel moment din război, aceasta va face parte din soluția pentru o pace durabilă”, a insistat Emmanuel Macron, ce urmează să se deplaseze în Ucraina în februarie.

El a pledat de asemenea pentru construirea unei “noi arhitecturi de securitate” pentru “ziua de după” în Europa, “fiind la masă, în calitate de europeni, decizând pentru noi înșine”, “pentru a putea trăi într-o pace durabilă cu Rusia” atunci când conflictul se va fi încheiat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:6,17 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
5
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău