NATO pregătește o ''resetare'' a Alianței după instalarea administrației președintelui Joe Biden

  • 17 Februarie 2021 19:00
NATO pregătește o ''resetare'' a Alianței după instalarea administrației președintelui Joe Biden

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) se pregătește de o 'resetare' a relațiilor cu SUA, dar Alianța trebuie să rezolve dispute dificile pentru a se reconstrui, între care dezangajarea americană din Afganistan, problemele legate de finanțare, tensiunile cu aliatul turc, avertizează diplomați europeni, citați de AFP, preluat de Agerpres.

Miercuri, prima luare de contact între aliați și guvernul președintelui american Joe Biden va fi virtuală.

Noul șef al Pentagonului, Lloyd Austin, li se va adresa de la Washington celor 29 de omologi ai săi. Nicio decizie nu se așteaptă însă în cursul celor două zile ale reuniunii la nivel de miniștri ai apărării ai NATO, întrucât americanii vor mai întâi să se consulte cu aliații.

'Mesajul meu către omologii mei va fi clar: trebuie să ne consultăm, să decidem împreună și să acționăm împreună. Sunt convins că SUA sunt mult mai puternice atunci când lucrează în echipă', a anunțat Austin pe contul său de Twitter.

'Această primă reuniune cu administrația Biden trebuie să permită să pregătim summitul care va avea loc mai târziu în cursul acestui an', a explicat luni secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg. 'Trebuie să reconstruim încrederea pierdută!', a subliniat el.

'Sunt multe lucruri de reparat', a confirmat reprezentantul unui alt stat membru al NATO pentru AFP.

O reuniune a miniștrilor de externe cu șeful diplomației americane, Antony Blinken, este prevăzută pentru 23-24 martie, iar un summit ar putea avea loc înainte de sfârșitul primului semestru, a adăugat aceeași sursă.

Cu toate acestea, o soluție urgentă trebuie găsită pentru 'Resolute Support', misiunea de formare a NATO în Afganistan.

Acordul încheiat cu talibanii de administrația fostului președinte american Donald Trump (2017-2021) prevede retragerea tuturor trupelor străine până la 1 mai și 'niciun aliat nu vrea să rămână în Afganistan mai mult decât este necesar', a recunoscut Jens Stoltenberg.

Dar condițiile pentru o retragere nu sunt reunite.

'Nu suntem încă în măsură să vorbim despre retragerea forțelor internaționale din Afganistan prevăzută pentru 30 aprilie', a declarat ministrul german al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer cu puțin timp înainte de începerea reuniunii. 'Aceasta ar însemna o amenințare crescută pentru forțele internaționale, dar și pentru propriile noastre forțe. Trebuie să ne pregătim de aceasta și cu siguranță vom discuta mâine', joi, a adăugat ea.

'O 'resetare' a Alianței începe cu o alegere dificilă, dacă nu chiar imposibilă pentru aliați', a comentat un diplomat european. 'Acest război nu mai poate fi câștigat, dar NATO nu poate să-și permită să-l piardă în mod lamentabil', a adăugat acesta.

Dezangajarea americană a fost lansată de ex-președintele Barack Obama (2009-2017). Joe Biden era vicepreședintele său și este puțin probabil ca, odată devenit președinte, să inverseze angajamentul de a reduce prezența americană în această țară, avertizează analiștii.

Circa 2.500 de soldați americani sunt încă prezenți în Afganistan în cadrul 'Resolute Support', misiune al cărei efectiv a fost redus la 9.600 de soldați din 36 de țări membre NATO sau partenere ale Alianței.

'Am intrat împreună, ne vom ajusta prezența împreună și vom pleca împreună atunci când va veni momentul', a asigurat Jens Stoltenberg.

Tensiunile în creștere în relația cu aliatul turc reprezintă o altă dispută pe care europenii o așteaptă arbitrată de Joe Biden. 'Va fi foarte dificil', prezice un diplomat european.

Tonul a fost ridicat luni când președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat SUA de 'susținerea teroriștilor turci' din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care i-a acuzat că au executat 13 cetățeni turci ținuți în captivitate în nordul Irakului de mai mulți ani.

Secretarul de stat Antony Blinken a denunțat ulterior 'teroriștii din PKK' în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu.

'Turcia este un aliat important și noi trebuie s-o menținem în cadrul NATO', au explicat mai mulți diplomați europeni înainte de reuniune.

Al treilea nod este de ordin financiar. Timp de patru ani, europenii și canadienii au fost admonestați de americani pentru a-și crește cheltuielile de apărare.

Confruntările cu Donald Trump au fost adesea umilitoare și Jens Stoltenberg recunoaște că au fost 'nedrepte'.

'Nu este normal ca o țară care angajează trupe și materiale într-o misiune aeriană a NATO sau într-un grup tactic să plătească factura', a spus el.

Dar ideea lui Trump ca aceste desfășurări de trupe să fie finanțate din bugetul Alianței a fost considerată 'total improvizată' și 'nu a primit nicio adeziune', a avertizat o sursă diplomatică.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:7,72 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău