Naționala de juniori la muaythai au reușit să-i bată pe thailandezi în sportul lor specific

  • 15 August 2017 23:16
Naționala de juniori la muaythai au reușit să-i bată pe thailandezi în sportul lor specific

Medaliile de aur și argint dar și trofeul „Rising Star”, câștigate de sportivii moldoveni la Campionatul Mondial de Muaythai, rezervat juniorilor, este un rezultat foarte important în cariera tinerilor sportivi mai întâi ca amatori, apoi ca profesioniști. Chiar dacă Moldova are mult de învățat de la thailandezi, nu trebuie exclus faptul că și europenii își pot pune amprenta în acest gen de sport.

La ediția din acest an a Campionatului, sportivii moldoveni au fost primii care i-au „bătut” pe thailandezi în sportul lor specific. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă la IPN, de antrenorul lotului național la muaythai, Andrei Grosu.

El spune că timp de două săptămâni de cantonament în Thailanda, a avut loc un schimb de experiență atât la nivel de tehnici de luptă, cât și la nivel de sport în general. În același timp, Moldova, chiar dacă are mult de învățat de la thailandezi, în contextul în care muaythai este sportul lor național, europenii nu ar trebui să diminueze importanța aportului pe care îl pot aduce și ei în acest gen de sport.

Andrei Grosu spune că atunci când se tinde spre a obține performanță în sport, este foarte importantă motivația. În muaythai motivația ia deseori diferite aspecte și are un caracter individual. „Lucrăm cu fiecare în parte, să aflăm ce-l împinge de a deveni mai bun. Sunt sportivi pe care-ii motivează banii, pe alții posibilitatea de a deveni istorie. Cel mai eficient este să explici sportivului că el într-adevăr poate rămânea în istoria nu doar a sportului, dar și a țării”, a explicat Andrei Grosu.

David Chiperi este câștigătorul trofeului „Rising Star” (premiul pentru Cel mai spectaculos sportiv al Campionatului), care se acordă doar unui sportiv în categoria de vârstă de până la 14 ani. David spune că acest trofeu înseamnă foarte mult pentru el și că acesta i-a revenit anume lui pentru că a muncit mult și l-a meritat.

Ion Ungurean, clasat pe locul cinci, este convins că acest rezultat nu este decât un impuls pentru a face un pas înainte, pentru a deveni mai sârguincios și pentru a tinde spre medalia de aur.

La campionatul Mondial de Muaythai, rezervat juniorilor, desfășurat în perioada 3-11 august, în Thailanda, Bangkok, sportivii lotului național au câștigat cinci medalii. Medaliile de aur i-au revenit lui Liviu Titica și Igor Duca. Medalii de argint au câștigat Gheorghe Pleșca, Marius Covali și David Chiperi care a obținut și premiul pentru cel mai spectaculos sportiv al Campionatului, trofeul „Rising Star”. Pe locul cinci s-a clasat, cu 2 lupte câștigate, Ion Ungurean.

Președintele Federației Sportive Naționale de Box Thailandez Muaythai, Artur Grosu a spus că este foarte mulțumit de rezultatul tinerilor sportivi și că aceștia vor fi premiați de Federație.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău