Natalitatea s-a redus îngrijorător în Republica Moldova în ultimii patru ani, pe fundalul ratei în creștere a deceselor

  • 11 August 2019 15:27
Natalitatea s-a redus îngrijorător în Republica Moldova în ultimii patru ani, pe fundalul ratei în creștere a deceselor

În anul 2018, s-au născut 34,7 mii de copii, cu aproximativ două mii de copii mai puțin decât în anul precedent și cu peste șase mii mai puțin comparativ cu anul 2014. Arată datele Biroului Național de Statistică privind situația demografică în Republica Moldova în anii 2014-2018, transmite IPN.

Natalitatea a scăzut, ajungând în anul 2018 la 13 născuți-vii la 1000 de locuitori, față de 14 născuți-vii la 1000 locuitori în anul 2014. Mai mult de jumătate din numărul copiilor născuți-vii au fost băieți. În 2014, vârsta medie a mamei la naștere a fost de 26,8 ani, crescând până la 27,6 ani în 2017. Conform datelor preliminare, în 2018 vârsta medie a scăzut din nou până la nivelul anului 2014.

Numărul decedaților în anul 2018 a fost de peste 37 de mii, cu 1,3% mai mult comparativ cu anul precedent. Bolile aparatului circulator și tumorile maligne continuă să fie principalele cauze de deces, atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților. În anul 2018, ponderea deceselor determinate de aceste două cauze a fost de 74,4% din totalul deceselor.

În anul 2018 s-au înregistrat peste 20 de mii de căsătorii, fiind într-o continuă descreștere comparativ cu anul 2014. Cele mai multe căsătorii în anul 2018 au încheiat bărbați din grupa de vârstă 25-29 ani și femei din grupa de vârstă 20-24 ani.

Și nivelul divorțurilor se menține la un nivel înalt. În anul 2018 s-au înregistrat aproximativ 11 mii de divorțuri, cu 0,4 mii mai puține divorțuri comparativ cu anul 2014, dar în creștere cu 1,4 mii divorțuri față de anul precedent.

În ceea ce privește migrația, numărul plecărilor în străinătate este depășit de cel al sosirilor și revenirilor în țară. În 2017, aproape 110 mii imigranți au venit sau revenit în Moldova și aproape 160 de mii emigranți au părăsit țara.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
24,24
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:3,6 m/s
Fri
18
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău