Natalia Gavriliță: Guvernul face demersuri pentru a diversifica piețele economice pentru produsele din R. Moldova. Discuții cu UE privind eliminarea cotelor la export
-
23 Martie 2022 18:07
Guvernul R. Moldova este într-un proces intens de încercare de diversificare a piețelor economice pentru produsele moldovenești
Ministerul Economiei a purtat discuții cu autoritățile Uniunii Europene privind eliminarea cotelor la export în special pentru produsele agricole.
Produsele noastre ar putea ajunge și pe piața Egiptului în baza unui acord de liber schimb cu această țară. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, după ședința de guvern, de către premierul Natalia Gavriliță.
”Discutăm cu toți partenerii comerciali despre eliminarea unor restricții în domeniul comerțului internațional. Astfel, ministerul Economiei a purtat discuții intense cu Directoratul General de Comerț din cadrul Uniunii Europene, pentru eliminarea tuturor cotelor de export pentru producătorii moldoveni, în special pentru produsele agricole. Această decizie va fi luată de țările Uniunii Europene dar avem progres în discuții cu instituțiile relevante ale Comisiei Europene. În același timp, suntem în discuții cu mai multe țări, am inițiat mai multe procese pentru diversificarea piețelor. De exemplu, am propus u proiect de liber schimb cu Egipt pentru a deschide piața pentru produsele din Rep. Moldova. ”
Amintim că din cauza războiului în Ucraina, Republica Moldova a întrerupt relațiile comerciale cu statele din Est. În prezent schimburile comerciale au loc prin portul Constanța din România.