Statele Europei de Est trec printr-un proces de reajustare geopolitică determinat de agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei și de avansarea geografică a proiectului de integrare europeană. Manifestarea revizionismului militarist rus împotriva integrității teritoriale ucrainene din februarie 2022 s-a adăugat la politica anterioară de sprijinire a separatismului, pe care Moscova a folosit-o împotriva Georgiei, Moldovei, Azerbaidjanului și Ucrainei după prăbușirea URSS. În paralel, „deșteptarea” sau maturizarea geopolitică a UE a alimentat conversația despre mutarea granițelor de extindere a proiectului de integrare europeană spre Est, în interiorul spațiului post-sovietic, perceput de Rusia ca sfera sa exclusivă de influență (IPN, 2023). În acest context, guvernele Georgiei, Moldovei și Armeniei, care nu s-au schimbat de la începutul crizei geopolitice din februarie 2022, preferă narațiuni geopolitice foarte specifice pentru a se raporta atât cu propriii cetățeni, cât și cu actorii externi. Principalele narațiuni de politică externă care sunt folosite de factorii de decizie din Tbilisi, Chișinău și Erevan vizează războiul, ingerința străină și, nu în ultimul rând, procesul de integrare europeană.

Trei realități (geo-)politice distincte

În cazul guvernului georgian condus de Irakli Kobahidze, politica externă este tranzacțională și, prin urmare, multi-vectorială. Din acest punct de vedere, conform părții georgiene, integrarea europeană nu ar fi în pericol din cauza creșterii comerțului cu Rusia. Același stil de politică externă este caracteristic altor state vecine, precum Turcia, Azerbaidjan, Armenia (deocamdată). În interiorul și în vecinătatea UE - Ungaria și, respectiv, Serbia - acționează într-un mod similar cu Georgia, fără a suferi consecințe financiare în raport cu Bruxelles-ul. Cu toate acestea, ca și în cazul Turciei și Serbiei, Georgia nu aderă la sancțiunile europene împotriva Rusiei, cu excepția celor care vizează sectorul financiar și reexportul de bunuri cu dublă utilizare. Dacă comportamentul autorităților georgiene ar fi fost un caz izolat în regiune, atunci guvernul de la Tbilisi ar fi avut o politică mai prudentă față de actorii non-statali pro-UE, asupra cărora legea privind „agenții de influență străină” începe să fie folosită începând cu luna august 2024 (GeorgiaToday, August 2024).

Actuala guvernare a Moldovei, dominată de figura președintei Maia Sandu, are o poziție unilaterală și de neclintit față de agenda pro-UE. Orice relație cu Rusia, dacă se ciocnește cu regimul european de sancțiuni, este exclusă, iar relațiile oficiale sunt în stare înghețată. Chiar și formatul „5+2” privind soluționarea conflictului transnistrean este suspendat cu probabilitatea crescută de a fi chiar anulat pentru a pune bazele unor negocieri în care Rusia nu este parte. Apropierea de UE și distanțarea de Rusia stă la baza politicii externe actuale a guvernului de la Chișinău, reflectată și în noua strategie de apărare a țării, care stabilește că “politica agresivă” as statului rus, inclusiv operațiunile de război hibrid, reprezintă principala amenințare la adresa securității naționale moldovenești (RadioFreeEurope, Iulie 2024). Deși autoritățile de la Chișinău refuză să recunoască în mod tranșant, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a alimentat diplomația ucraineană de aderare la UE, de care Moldova a făcut uz ulterior (împreună cu Georgia).

Undeva la mijloc se află Armenia, care diminuează dialogul de securitate cu Rusia (nu și pe dimensiunea economică), iar în schimb începe procesul de „europenizare” a politicilor de securitate internă. De la obținerea independenței în anii 1990, Erevan a partajat cu partea rusă anumite responsabilități de securitate internă, cum ar fi verificarea persoanelor care intră în Armenia prin aeroportul internațional al capitalei armene (RadioFreeEurope, Iulie 2024). Astfel, la sfârșitul lunii iulie, când UE a anunțat inițierea dialogului de liberalizare a vizelor cu Armenia, poliția de frontieră rusă și-a încheiat mandatul, după 32 de ani de monitorizare a fluxului de persoane din străinătate (Tass, Iulie 2024). Deși aceste procese nu au fost condiționate reciproc, restabilirea pe deplin a suveranității sale asupra funcției de control la frontieră a Armeniei va facilita, de asemenea, îndeplinirea criteriilor pentru regimul liberalizat de viză cu UE (Reuters, Iulie 2024).

Trei narațiuni geopolitice în Georgia, Moldova și Armenia

Războiul, ingerința străină și integrarea europeană domină comunicarea guvernelor din cele trei capitale. În situația pre-electorală din Georgia și Moldova, aceste teme sunt folosite de factorii de decizie pentru a-și mobiliza propriul electorat. Partidele puterii din aceste țări - „Visul Georgian” și, respectiv, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) - folosesc aceste narațiuni în încercarea de a-și reînnoi influența politică în parlament și, respectiv, în biroul președintelui. Situația este destul de diferită în Armenia, unde partidul „Contractul civic” al prim-ministrului Nikol Pașinean și-a consolidat puterea în urma alegerilor anticipate din iunie 2021, indiferent de protestele cauzate de pierderea războiului din Karabah în 2020. Spre deosebire de protestele antiguvernamentale recente din Georgia, organizate pe o bază de sentimente pro-UE de către societatea civilă, tineret și forțele de opoziție (aprilie-iunie 2024), protestele din Armenia împotriva delimitării frontierei cu Azerbaidjan sunt catalogate de guvern drept încercări de destabilizare ale actorilor pro-ruși.

Narațiunea de război folosită frecvent de liderii guvernului georgian constă în a face acuzații generalizate cu privire la intenția opoziției și a inexistentului „Partid Război Mondial” de a atrage Georgia într-o altercație militară împotriva Rusiei, deschizând un “doilea front”. Acest subiect este folosit ca bază pentru a argumenta împotriva aplicării unei politici dure împotriva Rusiei în solidaritate cu Ucraina. Războiul figurează și în discursul guvernatorilor Chișinăului. Ei fac apel la această narațiune care explică originea crizei socio-economice la care a fost expusă populația, în special categoriile cele mai vulnerabile (pensionari, populația din mediul rural etc.). Opoziția critică adesea guvernul PAS-Sandu pentru faptul că recurge în mod excesiv la problema războiului din Ucraina ca laitmotiv pentru a-și justifica eșecurile în actul de guvernare, precum inflația galopantă din 2023, fuga investitorilor, rata ridicată de emigrare etc. Narațiunea războiului persistă și în Armenia, unde exponenții partidului de guvernământ potolesc protestele opoziției cu necesitatea delimitării granițelor cu Azerbaidjan, inclusiv prin concesii, pentru a preveni un nou război. Spre deosebire de narațiunea războiului din Georgia și Moldova care este despre agresiunea rusă în Ucraina, același subiect în cazul Armeniei este despre percepția amenințării din Azerbaidjan.

Ingerința externă este tratată diferit în narațiunile guvernamentale ale celor trei țări. În Moldova și Armenia se vorbește că Rusia este interesată să folosească politicieni pro-ruși din opoziție pentru a destabiliza cele două țări din interior. Ambele țări raportează că dezinformarea este una dintre principalele forme de interferență rusă. În acest sens, Moldova apelează la sprijinul partenerilor occidentali pentru a face față, într-un an electoral, amenințărilor hibride atribuite Rusiei. În același timp, în Georgia, coordonatorul din umbră al guvernului, oligarhul Bidzina Ivanișvili, și susținătorii partidului de guvernământ au sugerat că Occidentul finanța actorii implicați în protestele din aprilie-iunie 2024 împotriva legii „agenților de influență străină”. O discrepanță similară se observă și în ceea ce privește integrarea europeană, care are o conotație strict pozitivă în discursul guvernelor de la Chișinău și Erevan. Integrarea europeană este prezentată de către acestea ca un fel de colac de salvare împotriva riscurilor geopolitice de origine rusă. Situația este distinctă în Georgia. Narațiunile de integrare europeană sunt adesea însoțite de critici din partea guvernului georgian față de UE, care este acuzată că folosește standarde duble pentru a deschide negocierile de aderare, favorizând Moldova (Agenda.ge, Iulie 2024). Astfel, guvernul de la Tbilisi încearcă să valideze ideea că Bruxelles-ul ar trata Georgia într-o manieră „nedreaptă” (Civil.ge, Mai 2024).

În loc de concluzii...

Narațiunile geopolitice folosite de guvernele Georgiei, Moldovei și Armeniei denotă gradul sporit de influență a proceselor exogene asupra dinamicii politicii interne. În consecință, răspunderea pentru eșecurile în actul de guvernare este diminuată sau chiar anulată. Astfel, procesele democratice sunt alterate în detrimentul transparenței, meritocrației și statului de drept sub presiunea narațiunilor despre un ipotetic război și mâna reală a Rusiei (Moldova și Armenia) sau cea, mai degrabă imaginară, a Occidentului (Georgia).

Dominația războiului și ingerința externă în discursul politic central din aceste țări creează un climat tensionat pe plan intern, alimentând suspiciuni și, respectiv, posibile (re)presiuni aplicate împotriva criticilor guvernului din rândul opoziției. Deși integrarea europeană are o încărcătură pozitivă care poate servi la depășirea emoțiilor incertitudinii strategice din societate, în unele cazuri narațiunile despre UE pot deveni un nou canal de manipulare a opiniei publice în vederea menținerii puterii.

Până când nu este pus capăt războiul din Ucraina, frontierele dintre Armenia și Azerbaidjan nu au recunoaștere bilaterală, iar integrarea europeană nu este scoasă din dilema geopolitică dihotomică, guvernele actuale și viitoare ale acestor țări se vor simți tentate să exploateze aceste narațiuni pentru a justifica prioritățile de politică internă și externă, chiar dacă acestea ar putea să contravină interesul public real.