Nagorno-Karabah | Numeroși protestatari, arestați la Erevan în timpul unei manifestații împotriva acordului de încetare a ostilităților
-
11 Noiembrie 2020 13:12
Poliția armeană a arestat miercuri numeroși manifestanți ai opoziției care s-au adunat cu sutele la Erevan, în pofida unei interdicții, pentru a denunța acordul de încetare a ostilităților din Nagorno-Karabah, care consfințește victoriile militare ale azerilor după șase săptămâni de lupte sângeroase, informează AFP,AGERPRES.
"Nu puteți aresta întreaga țară", a strigat la megafon Arman Abovian, deputat al partidului Armenia Prosperă, în timp ce mulțimea adunată în centrul capitalei armene scanda lozinci împotriva premierului Nikol Pașinian, acuzat de capitulare.
Au fost arestați și responsabili politici, printre care liderul Armeniei Prospere, Gagik Țarukian, precum și mai mulți protestatari, adunările fiind interzice în Armenia conform legii marțiale în vigoare.
Busculade și încăierări au avut loc când poliția a încercat să aresteze alți opozanți ce doreau să se adreseze mulțimii adunate, estimată la circa o mie de persoane.
Azerbaidjanul și Armenia au semnat sub egida Rusiei un acord pentru încetarea ostilităților în conflictul din Nagorno-Karabah care consacră victoriile militare azere după șase săptămâni de lupte sângeroase.
Nagorno-Karabah, teritoriu azer populat majoritar de armeni, și-a autoproclamat independența față de Azerbaidjan, intrând în anii 1990 într-un conflict armat care s-a soldat cu circa 30.000 de morți. La sfârșitul lui septembrie au reizbucnit confruntările între separatiștii armeni și armata azeră, cele mai sângeroase din ultimii 30 de ani.