Nadejda Velișco: Diplomele universităților acreditate sunt compatibile cu cele europene

  • 18 August 2023 08:36
Nadejda Velișco: Diplomele universităților acreditate sunt compatibile cu cele europene

Acreditarea internațională a unor instituții de învățământ superior din Republica Moldova reprezintă o recunoaștere în plus a calității studiilor și respectarea standardelor europene în domeniul educației. O spune secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării, Natalia Velișco, după ce cinci universități din Republica Moldova au fost acreditare la nivel european. Potrivit reprezentantei Ministerului Educației și Cercetării, acreditarea internațională facilitează recunoașterea diplomelor de studii din Republica Moldova în Uniunea Europeană, notează IPN.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, acreditarea a fost acordată pe un termen de cinci ani pentru Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

„Sunt criterii ce vizează standardele europene de asigurare a calității educației, aprobate la Erevan în anul 2015. E vorba de managementul instituției, calitatea cadrelor academice, calitatea programelor, internaționalizarea învățământului superior. Toate instituțiile acreditate sunt parte a unui proiect ERASMUS +, cofinanțat de Comisia Europeană. În acest proiect au fost prevăzute surse financiare pentru această acreditare internațională. La modul practic, această acreditare înseamnă o asigurare în plus de recunoaștere a diplomelor eliberate de aceste instituții. Asta înseamnă că diplomele acestor instituții sunt compatibile cu cele din Uniunea Europeană”, a spus secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării, Nadejda Velișco, în cadrul unui interviu la Radio Moldova.

Reprezentanta Ministerului Educației și-a exprimat speranța că obținerea acestei acreditări va convinge viitorii studenți să-și facă studiile la universitățile din Republica Moldova.

„Toate rapoartele celor cinci instituții moldovenești vor fi plasate în baza de date a rețelei europene, rapoartele sunt în engleză și, prin urmare, toate instituțiile europene pot vizualiza activitatea instituțiilor universitare din Republica Moldova, pot vedea ce posibilități oferă aceste universități și astfel recunoașterea diplomelor are loc mult mai ușor. Ne dorim foarte mult ca această acreditare să fie un argument în plus că sistemul de învățământ universitar din Republica Moldova este la fel de competitiv cu cel din Uniunea Europeană, chiar dacă trebuie să mai depunem eforturi pentru a realiza principiile procesului Bologna”, a mai spus secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării.

În anul 2019, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a obținut acreditare internațională din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating din Astana, Kazahstan (IAAR). 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:87 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău