Museum Week, sărbătorit în premieră în Moldova

  • 18 Iunie 2022 14:02
Museum Week, sărbătorit în premieră în Moldova

În premieră, o instituție de cultură din Moldova participă în cadrul evenimentului global Museum Week. Scopul acestui proiect este de a aborda, timp de șapte zile, șapte teme majore ce constituie ecosistemul cultural și social promovat pe platforme de comunicare digitale pentru diversificarea publicului . Muzeul Național de Artă al Moldovei este primul muzeu care ia inițiativa și derulează acest proiect, transmite IPN.

Cultura dematerializată și democratizată pe rețelele de socializare pentru diversificarea publicului consumator de cultură – acesta este obiectivul celei mai mari comunități din lume alcătuită din reprezentanți ai culturii (artiști, influenceri, jurnaliști, oameni de creație) și instituții precum muzee, galerii, centre de cercetare, ong-uri de cultură.

Potrivit coordonatorului proiectului Museum Week de la Paris, Benjamin Benita, evenimentul este promovat planetar, iar în cadrul acestui proiect sunt prezente instituții din peste o sută de țări. „Cultura este un pic rezervată, iar grație rețelelor de socializare, prin acest eveniment, se încearcă o metodă de democratizare și de a face mai accesibilă informația. Modul de consumare a culturii evoluează la fel cu digitalul: conținut cât mai succint, consumabil într-o manieră mult mai rapidă, dar se consumă cultură. Poate fi perceput și ca o mișcare a instituțiilor care nu mai pot fi neutre când ține de schimbări globale, precum inovația artei în digital, libertatea în contextual războiului, mediul în care trăim, conștientizarea conținutului cultural și a creatorilor de cultură. Mă bucur că anul acesta Moldova se alătură, e un început bun pentru o țară cu o cultură în tranziție, de la artă fizică la artă și consum digital”, a declarat pentru IPN Benjamin Benita.

Instituțiile de cultură joacă un rol fundamental în procesul de constituire și formare a unei societăți mai rezistente și democratice, fiind catalizatori ai unei societăți mai creative și mai implicate. Atât instituția de cultură, cât și vizitatorul poate posta pe rețele de socializare conținut cultural timp de 7 zile, folosind în dezbatere 7 teme globale, 7 haștaguri cu scopul de diversificare și prezervare a publicului consumator de cultură.

„Este prima ediție când participăm la organizarea acestui eveniment în Moldova. Anul acesta tema globală este Cultură, inovație și societate. Se pune accentul pe promovarea unui conținut cât mai explicit despre inovație, creatori, libertate, sexualitate, mediu, lecții de viață și ceea ce ne face să vibrăm – dansul. E un proiect în care ar trebui să fie implicați mai mulți actori importanți din domeniul culturii. Timp de aproape o săptămână am discutat teme globale cu jurnaliști de cultură din Mexic aflați la Chișinău, despre cum văd ei consumul de cultură și promovarea ei printre tineri la nivel național, cu muzeografi din Odesa refugiați la Chișinău, am organizat ateliere de creație cu artiști precum Ruslan Roșca, am pus în dezbatere subiecte tabu a societății și culturii – sexualitatea în artă. Am creat timp de o săptămână o prezență puternică online, conectându-ne cu un public divers, dorind să iasă din monotonia paginilor tradiționale de promovare a instituțiilor. Și sper că la anul acest eveniment să fie mult mai mare și mai susținut”, a menționat Alla Tofan, coordonatoarea proiectului Museum Week din Moldova.

Museum Week este un eveniment mondial sărbătorit din anul 2014, susținut de UNESCO. În Moldova este promovat la Muzeul Național de Artă al Moldovei și susținut de către Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova și mulți alți oameni de cultură.


Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,06 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău