MSMPS a revizuit protocoalele pentru medicii de familie privind infecția cu COVID-19
-
13 Aprilie 2021 14:30
Toate cazurile suspecte la infecția cu virusul SARS CoV-2 vor fi testate pentru a confirma diagnosticul de COVID-19, iar până la obținerea rezultatului, acestea vor fi gestionate ca și potențial infectat COVID-19, fiind acordat tratament medical. Acțiunile sunt indicate în noul Protocol clinic național și Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie privind Infecția cu Coronavirus de tip nou, comunică MOLDPRES.
Potrivit MSMPS, pacienților cu forme simptomatice de COVID-19, tratați la domiciliu, la care sunt asociați factori de risc, care ar putea duce la agravarea stării, li se recomandă monitorizarea SaO2 cu pulsoximetru la domiciliu. Însă, nu li se recomandă indicarea terapiei cu antibiotice sau administrarea acestora cu scop profilactic. Totodată, pacienților cu forme ușoare de COVID-19 sau cu pneumonie non-severă tratați în condiții de domiciliu nu li se indică glucocorticoizi. Acestea, dar și alte prevederi se conțin în ediția a V-a a Protocolului clinic național „Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”, actualizat în baza celor mai recente informații disponibile la nivel mondial privind tratamentului pacienților cu COVID-19, în scopul îmbunătățirii managementului cazurilor de COVID-19.
Conform Protocolului actualizat, pacienții cu COVID-19 se vor investiga activ în vederea depistării maladiilor infecțioase concomitente, iar în cadrul traseului de îngrijire, se vor lua în considerare coinfecțiile (gripa, alte infecții respiratorii acute, TBC), precum și/sau bolile cronice. Pacienților care au indicații, tratamentul cu Remdesivir li se va administra cât mai precoce (la 1-6 zi a maladiei), inclusiv și anticoagulante, notează sursa citată.
De asemenea, atenție sporită va fi acordată strategiilor de sprijin psihosocial, pentru evaluarea promptă a anxietății și simptomelor depresive a pacienților în contextul COVID-19. La fel, înainte de externare pacienții cu COVID-19 se vor examina pentru necesitățile de reabilitare, pentru a facilita referirea ulterioară.
Gravidele și lăuzele cu COVID-19 vor avea acces la îngrijiri calificate centrate pe femeie, asistență obstetricală, fetală și neonatală, precum și sănătate mintală și sprijin psihosocial, cu disponibilitatea asistenței în cazul complicațiilor materne și neonatale.