Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu – în presa de la Chișinău/ ”Prea multă siguranță că va trece nu a existat de la bun început” (Revista presei)

  • 21 Iulie 2020 09:50
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu – în presa de la Chișinău/ ”Prea multă siguranță că va trece nu a existat de la bun început” (Revista presei)

Revista presei din 21 iulie 2020

 

Presa de la Chișinău relatează, în mare parte, despre moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ion Chicu și susținut politic de coaliția PSRM-PD, care nu a reușit să treacă ieri în Parlament.

Europa Liberă precizează că au votat pentru ea 46 de deputați ai Platformei DA, PAS, Pro Moldova și Partidului Șor. ”Prea multă siguranță că va trece nu a existat de la bun început, dar ultima șansă a moțiunii s-a jucat totuși după un anunț de azi dimineață, făcut de formațiunea Șor, despre îmbolnăvirea de COVID-19 a doi deputați. La capătul unei ședințe tensionate, întrerupte în câteva rânduri de opoziție - o dată indignată că în loc să-și apere propriul guvern, premierul Chicu se apucase să-l critice pe precedentul, altă dată pentru a debloca accesul interzis inițial la ședință al presei – autorii moțiunii nu au reușit să se asigure de sprijin parlamentar suficient ca să treacă documentul. Prea mică a fost totuși probabilitatea ca tocmai patru deputați democrați - adică parlamentari ai coaliției majoritare - să se detașeze de echipa lor și să voteze pentru moțiune, așa cum au sperat autorii ei”, detaliază Europa Liberă contextul acestei moțiuni.

Adevărul a publicat explicație președintelui PDM, Pavel Filip de ce formațiunea sa nu a sprijinit moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Potrivit lui, PDM nu dorește să-i aducă din nou la guvernare pe „hoții de miliarde”, referindu-se la Vlad Plahotniuc și Ilan Șor. În acest sens, Filip a îndemnat PAS și Platforma DA să renunțe la colaboarea cu Partidul Șor și Pro Moldova, pentru că nu „nu poți face apropierea de România alături de hoți, corupți și bandiți”.

Iar TV 8 reține reacția liderului Platformei DA, Andrei Năstase, la eșecul moțiunii, depuse la insistența lui. „Republica Moldova a mai pierdut o bătălie, dar nu și întreg războiul cu răul, deși conștientizăm că vom avea un dușman viclean, care va aplica toate mecanismele de fraudare a votului – de la resursele administrative, „spălarea de creieri” prin holdinguri media finanțate fraudulos până la utilizarea votului „organizat” transnistrean”. Potrivit lui, prin această moțiune de cenzură, Platforma DA a urmărit crearea unor premise pentru un scrutin prezidențial corect, liber și echitabil, și organizarea într-o perioadă definită a alegerilor parlamentare anticipate.

Cotidianul publică reacția președintelui Igor Dodon. ”Prin moțiunea de cenzură de azi opoziția a demonstrat cât de bine i se potrivește numele de Alianța Haosului. Cele patru partide care o compun – PAS, PPDA, Partidul pro Plahotniuc și Partidul Șor – au încercat să își mascheze eșecul și umilința zilei de azi prin justificări inventate, prin provocări degradante pentru forul legislativ și prin discursuri populiste. Societatea a avut ocazia să vadă ce se ascunde în spatele acestor personaje politice, să vadă că sunt în stare să provoace doar scandal, haos și instabilitate. Moțiunea a căzut pentru că, de la bun început a fost o acțiune fără conținut, o improvizație politică și s-a bazat exclusiv pe scenariul oligarhic de a mai smulge niște deputați din rândul majorității”, a scris Igor Dodon.

Continuând cu un alt subiect, cel referitor la modificările Codului Electoral, Gazeta de Chișinău publică un interviu cu Pavel Postică, director de program al Asociației Promo-LEX, care atenționează că pericolul fraudării alegerilor prezidențiale este iminent și că amendamentele propuse de socialiști comportă o serie de definiții vagi care ar putea să favorizeze anumiți concurenți electorali. Comisia Electorală Centrală și deputații socialiști au ignorat obiecțiile și propunerile reprezentanților societății civile. ”99,9% din propunerile reprezentanților societății civile au fost respinse. Prin urmare, a fost simulat procesul de consultare publică. Am fost atrași într-o cursă mai întâi de CEC și apoi de Comisia juridică”, a subliniat Pavel Postică. ”CEC și deputații care au semnat acest proiect propun amendamente prin care observatorii să nu mai poată avea acces la listele electorale, să nu mai poată monitoriza perioada preelectorală și post-electorală. Mai mult, să li se retragă acreditarea în cazul implicării sub orice formă în campania electorală. Este o formulare vagă care pune în pericol elaborarea rapoartelor de monitorizare”, mai atenționează expertul Promo-LEX.

Jurnaliștii de la portalul Newsmaker.md scriu despre ”Cum ”luptă” judecătorii din Moldova pentru pensii mai mari”. ”În timp ce pensionarii de rând iau cu asalt filialele Casei Naționale de Asigurări Sociale, în plină pandemie, sperând la recalcularea unor pensii mizerabile, judecătorii încearcă să obțină prin judecată majorarea pensiilor lor care și așa sunt consistente. Este vorba despre patru magistrați, din cauza cărora Moldova a pierdut de mai multe ori la CEDO. Newsmaker relatează de ce ei se judecă cu CNAS și cât de mult se deosebesc pensiile lor speciale de cele obișnuite”. Este vorba despre magistrații Tamara Chișcă-Doneva, Anatolie Minciună, Lidia Bulgac și Anatol Pahopol.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău