Moscova respinge acuzațiile Marii Britanii referitoare la spionajul rus
-
01 Noiembrie 2016 14:50
Kremlinul a calificat luni drept nefondate acuzațiile făcute de șeful serviciului de informații britanic MI5, Andrew Parker, cu privire la metodele "tot mai agresive" ale Rusiei și la recurgerea de către aceasta la tehnologii cibernetice avansate pentru a se opune Occidentului, transmite Agerpres.
''Acele cuvinte nu corespund realității'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă.
''Până când cineva va aduce probe, noi vom considera declarațiile respective drept nefondate și gratuite. Rusia folosește toate posibilitățile, dar toate posibilitățile prevăzute de dreptul internațional, pentru a-și urmări interesele și a le apăra în străinătate'', a adăugat el.
Într-un interviu pentru The Guardian, Andrew Parker a explicat că Moscova "se sprijină pe toată gama sa de organisme de stat și pe toată puterea sa pentru a-și promova politica externă din ce în ce mai agresivă, inclusiv prin propagandă, spionaj, subversiuni și atacuri cibernetice".
"Rusia acționează în toată Europa și în Regatul Unit. Sarcina MI5 este de a-i bara calea", a spus el în continuare.
Aceste declarații survin la zece zile după ce o escadră navală rusă compusă din opt nave, în drum spre coastele siriene, a fost supravegheată în Marea Nordului de o fregată britanică.
Conflictul în Siria, soldat cu peste 300.000 de morți din 2011 până în prezent, adâncește tensiunile între Rusia — principalul aliat al regimului de la Damasc — și Occident.
La rândul său, Washingtonul a acuzat recent Rusia că a orchestrat ample atacuri informatice pentru a influența campania prezidențială din SUA. Președintele rus Vladimir Putin a respins însă aceste acuzații.
Moscova a mai fost acuzată de SUA că ar fi vrut să-l favorizeze pe candidatul republican Donald Trump.