Moscova califică drept „minciuni” informațiile privind blocarea pe Dunăre, de către România, a unui transport de blindate ruse

  • 27 Iulie 2019 10:12
Moscova califică drept „minciuni” informațiile privind blocarea pe Dunăre, de către România, a unui transport de blindate ruse

Ministerul rus al Apărării a anunțat, vineri seară, că România nu a oprit vehicule blindate ruse, acuzând că au fost vehiculate „minciuni” și că transportul a ajuns în Serbia, dar nu pe cale fluvială.

„Ministerul rus al Apărării nu a trimis niciodată nave pentru transportarea echipamentelor militare pe Dunăre spre Serbia. Toate relatările despre astfel de transporturi și despre presupusa oprire de către România a vaselor ruse cu vehicule blindate sunt minciuni absolute”, se arată într-un comunicat al instituției, transmis vineri seară și citat de Mediafax.

Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, echipamente militare ruse au fost livrate deja Serbiei.

„Toate livrările au fost efectuate în strictă conformitate cu termenii contractului și la termenele prevăzute. Exportul de produse militare din Rusia în Serbia se derulează în conformitate strictă cu legislația internațională și în cadrul cooperării tehnice bilaterale”, precizează Ministerul rus al Apărării, citat de agenția de presă Tass.

Informațiile despre blocarea pe Dunăre a unui transport de echipamente militare ruse destinate Serbiei au apărut joi dinspre presa sârbă. Jurnaliștii din Serbia spuneau că țara lor ar fi trebuit să primească 30 de tancuri și 30 de blindate din Rusia, în baza unui contract semnat între Belgrad și Moscova, dar autoritățile române au interceptat transportul și au confiscat armamentul. Presa de la Belgrad acuza România că ar fi încălcat convenția privind regimul navigației pe Dunăre.

Ce spune MAE român despre transporturile de armament în beneficiul Rusiei

Ministerul român al Afacerilor Externe a oferit vineri punctul său de vedere referitoare la acuzațiile Serbiei potrivit cărora România ar fi blocat un transport de armament pe Dunăre.

Reprezentanții MAE evită să spună clar dacă a existat sau nu acest transport pe teritoriul României, dar arătă că aplicarea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei ar fi obligat România să-l blocheze.

„Conform normelor aplicabile, pentru eliberarea unei licențe de tranzit pentru un transport cu produse militare (potrivit legii, licența poate fi emisă numai în favoarea unui operator român) se impune îndeplinirea unor condiții, între care se numără și aceea ca serviciul oferit de operatorul român, în baza licenței de tranzit, să nu servească direct sau indirect unei persoane fizice sau juridice, unei entități sau organism din Federația Rusă sau în scopul utilizării în Federația Rusă (în conformitate cu Decizia 2014/512/PESC a Consiliului UE privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Federației Ruse de destabilizare a situației în Ucraina, care este parte a dreptului intern al României)”, a transmis MAE, printr-un comunicat de presă citat de MEDIAFAX. Reprezentanții MAE au precizat că „această condiție nu a fost îndeplinită în situația în atenție, astfel încât o astfel de licență nu ar fi fost posibil a fi emisă de autoritatea română competentă”.

Ramona Mănescu, ministrul proaspăt instalat în funcție la Externe, a afirmat joi seara, în primul său interviu televizat, că raporturile României cu Rusia trebuie să se alinieze atittudinii luate de NATO și UE. Ea a precizat că Rusiei nu i se cere prea mult, ci doar respectarea cadrului legislativ internațional, principiu de la care, a precizat șefa diplomației, „nu putem face rabat”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău