Moscova a cerut Damascului să oprească bombardamentele în Siria pe perioada negocierilor de la Geneva
-
22 Februarie 2017 18:53
Rusia a cerut guvernului sirian să oprească raidurile aeriene pe perioada negocierilor de pace de la Geneva, a declarat miercuri emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, scrie Agerpres.
'Astăzi, Rusia a anunțat că a cerut în mod oficial guvernului sirian să oprească loviturile aeriene pe perioada discuțiilor', a spus el în cadrul unei conferințe de presă la Geneva, la finalul unei reuniuni a Grupului de lucru privind încetarea focului în Siria.
Rusia, Turcia și Iranul au reușit la sfârșitul lunii decembrie să instituie un acord de încetare a focului care, în pofida încălcărilor repetate, a permis reducerea în intensitate a luptelor în Siria.
Totodată, Staffan de Mistura a afirmat că nu se așteaptă la progrese majore în negocierile de pace care încep joi la Geneva între guvernul sirian și opoziție, însă speră că cele două părți vor profita de acest 'elan pozitiv' pentru a ajunge la un acord politic, relatează Reuters, DPA și AFP.
'Dacă mă aștept la progrese? Nu, nu mă aștept la progrese imediate, ci la începutul unei serii de discuții', a spus de Mistura.
Delegația guvernului de la Damasc și cea a Înaltului comitet de negocieri (HCN), care reunește principalele grupuri de opoziție, au ajuns deja la Geneva. Staffan de Mistura a afirmat că sunt așteptate și alte delegații, fără a face însă alte precizări.