Monumentul Reginei Maria a României urmează să fie instalat anul acesta în scuarul „Gheorghe Asachi” din Chișinău
-
22 Februarie 14:43
Sculptura de for public „Regina Maria” urmează să fie instalată anul acesta în scuarul „Gheorghe Asachi” din Chișinău, a spus inițiatorul proiectului, Iulian Rusanovschi, fondatorul Asociației „Monumentum”.
Monumentul urmează să fie instalat în fața Liceului Gheorghe Asachi, care în perioada interbelică a purtat numele Reginei Maria. Lucrarea va fi de opt metri și este realizată de artistul Veaceslav Jiglițchi. Din luna iunie a.c., sculptorul va avea timp să pună în aplicare observațiile Comisiei internaționale de inspectare a monumentelor, iar în perioada iulie – august se va turna sculptura în bronz, ne-a spus inițiatorul proiectului Iulian Rusanovschi, fondatorul Asociației „Monumentum”.
„Suntem la o etapă destul de avansată, noi intenționăm să inaugurăm în toamnă acestui an statuia Reginei Maria. La ziua de astăzi este sculptată partea superioară a sculpturii, doi metri. În zilele acestea începem sculptarea inferioară a sculpturii și sperăm că la începutul lunii aprilie vom avea următoarea Comisie internațională de experți pentru a aprecia modul în care a fost realizată lucrarea integrală – etapa în lut. Bineînțeles să nu va fi etapa finală. Vor urma în luna mai și iunie încă două comisii care vor examina înalta ținută artistică a statuii”, a spus Iulian Rusanovschi.
Asociația „Monumentum” a lansat o campanie de colectare de fonduri pentru realizarea monumentului Regina Maria.
„Din totalul necesar de 60 mii de euro, am reușit să adunăm aproximativ 21 mii de euro. E o sumă mare, consider eu, având în vedere și mijloacele și posibilitățile noastre. Am trecut de pragul critic de a aduna fonduri, așteptăm și alte sponsorizări promise să ajungă la noi și avem convingerea cu ajutorul tuturor românilor și a bunului Dumnezeu vom ajunge în această toamnă să inaugurăm al doilea monument ca importanță istorică după statuia lui Ștefan cel Mare”, a mai spus Rusanovschi.
Donațiile pot fi făcute în continuare la contul Asociației: Asociația Obșteasca Asociația “Monumentum” din Republica Moldova
IDNO 1018620001687
IBAN: MD73ML000000022514342027 | MDL
IBAN: MD73ML000000022514342027 | RON
SWIFT: MOLDMD2X
B.C. MOLDINDCONBANK S.A. Filiala „Ștefan cel Mare”
Destinația plății: pentru statuia „Reginei Maria”
Regina Maria a României (1875-1938), născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Regatului Unit. La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moștenitor al României, Ferdinand. A fost Regina României între anii 1914 și 1927. După Primul Război Mondial, la Conferința de Pace de la Paris, a intervenit pe lângă personalitățile politice occidentale pentru recunoașterea visului istoric al românilor: Unirea de la 1918 și România Mare. Regina Maria a fost de mai multe ori în Basarabia, inclusiv în vizite oficiale în calitate de regină.